Ce spune BNR despre "războiul dintre Palate" pe tema Codului Fiscal
Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, respinge ideea vehiculată în presă că BNR s-ar afla în spatele deciziei luate vineri la Palatul Cotroceni de respingere a Codului Fiscal, promovat intens și asumat de Palatul Victoria.
După ce președintele Klaus Iohannis a retrimis Codul Fiscal în Parlament, spre nemulțumirea premierului Victor Ponta, Adrian Vasilescu a declarat că Banca Națională nu își propune să fie arbitru între autoritățile statului.
Consilierul guvernatorului BNR a precizat că, la ultima luare de poziție cu privire la fiscalitatea din România, Mugur Isărescu a evitat să utilizeze expresia "Cod fiscal" și aceasta nu apare niciodată în discursul domniei sale.
„În presă s-a discutat mult, s-a vorbit chiar despre faptul că BNR ar fi la baza acestei decizii luate în Palatul Cotroceni. Știți bine că la BNR a fost miercuri o dezbatere pe o temă istorică la care a participat și președintele României. Cu această ocazie, au luat cuvântul președintele României și guvernatorul BNR. Președintele s-a referit la Codul fiscal. Dacă sunteți atenți la cuvântarea guvernatorului, veți vedea că expresia Cod fiscal nu apare niciodată în discursul domniei sale. Apare nevoia de un echilibru fiscal, de echilibru în politici fiscale", a spus Adrian Vasilescu, potrivit digi24.ro.
"Ce vreau să sublinez în legătură cu această disputa politică, BNR nu își propune și nici legea nu îi dă voie, să fie arbitru între autoritățile statului. Din această cauză nici nu se amestecă", a precizat Vasilescu. El a precizat că unul dintre pașii de urmat e și ascultarea cu atenție a Consiliului Fiscal.