MENIU

Ce soluții are PSD pentru diaspora

Marcel Ciolacu

Au venit rapid reacții din partea PSD la propunerea președintelui Klaus Iohannis de schimbare a legislației privind actul electoral în diaspora.

Preşedintele Klaus Iohannis a solicitat, miercuri, Guvernului "să elaboreze urgent" un proiect de lege care să poată fi adoptat de către Parlament până la finalul actualei sesiuni parlamentare şi prin care să propună "măsurile administrative adecvate" pentru alegeri, începând cu cele prezidenţiale.

Iohannis a arătat că a transmis o scrisoare premierului Viorica Dăncilă şi preşedinţilor camerelor din Parlament, Călin Popescu-Tăriceanu şi Marcel Ciolacu, cu propunerile elaborate de grupul de lucru.

În replică, preşedintele Camerei Deputaţilor, social-democratul Marcel Ciolacu, a declarat, miercuri, că este pentru prima dată când toate forţele politice, Guvernul şi Preşedinţia sunt de acord că trebuie modificată legislaţia "privind cel puţin votul din Diaspora".

"Am primit scrisoarea (preşedintelui - n.r.), am luat act de ea, am citit-o. E, părerea mea, pentru prima oară când atât toate forţele politice, cât şi Guvernul, cât şi preşedinţia, după mult timp suntem toţi de acord că trebuie modificată legislaţia privind cel puţin votul din Diaspora, ca urgenţă, ţinând cont că alegerile prezidenţiale sunt primele şi sunt anul acesta. Ştiţi la fel de bine ca şi mine că în plenul reunit de ieri s-a constituit comisia comună, în seara aceasta apare în Monitorul Oficial şi de mâine această comisie este operaţională", a afirmat Ciolacu.

El a menţionat că trebuie văzut dacă acest proiect poate fi adoptat în sesiunea parlamentară normală sau este nevoie de o sesiune extraordinară.

"Este de datoria mea ca şi preşedinte al Camerei să stau de vorbă cu toţi liderii grupurilor politice şi împreună să facem un calendar să vedem dacă ne încadrăm în această sesiune sau facem o sesiune extraordinară. Din punctul meu de vedere, trebuie să vedem dacă prelungim această sesiune sau o facem mai devreme de sesiunea din septembrie, în funcţie şi de concediile sau de activităţile din teritoriu ale colegilor. (...)În cursul zilei de astăzi o să contactez telefonic pe toţi liderii de grup şi o să încercăm să creionăm un timp, un parcurs normal, democratic şi, repet, este pentru prima oară când toate forţele politice şi Guvernul şi Preşedinţia suntem de acord că trebuie de urgenţă iniţiată o propunere legislativă", a afirmat Ciolacu.

Întrebat cu ce propuneri ar veni PSD, Ciolacu a spus că este vorba de introducerea votului prin corespondenţă şi a prelungirii timpului de votare.

"Am vrut, cel puţin din punctul meu de vedere şi al grupului PSD, să evităm votul electronic în acest moment. Consider că încă nu suntem pregătiţi pentru votul electronic. Nu aş vrea să intru în detaliile tehnice", a adăugat Marcel Ciolacu.

În legătură cu posibilitatea introducerii votului anticipat, Ciolacu a precizat că trebuie văzut ce prevede legea.

"În Statele Unite se poate face campanie electorală chiar şi în ziua votului, se dă şi un cartonaş pe care îl pui şi mergi pe şablon şi votezi după şablon, democrat sau republican. Noi avem campania electorală care se termină vineri la ora 24,00. Prelungirea timpului de vot, cum cred eu acum, ar fi pentru sâmbătă şi duminică, ceea ce mi se pare total normal, dar nu sunt un expert în constituţionalitate. Există şi o instituţie, aşteptăm punctul ei de vedere. (...) Ar trebui schimbat un pic, să ieşim din şanţul în care tot stăm prizonieri şi să ne schimbăm un pic optica", a mai spus Ciolacu.

Ciolacu a menţionat că există posibilitatea ca proiectul de lege să fie elaborat la Parlament şi nu la Guvern, cum a transmis preşedintele.

"În scrisoare sunt foarte multe lucruri care ţin de Guvern, preşedintele României spune că Guvernul ar trebui să vină cu proiectul de lege, o să mă sfătuiesc şi cu doamna prim ministru şi cu liderii de grup şi, cine ştie, poate facem noi proiectul de lege şi atunci câştigăm timp. Ca să intri în guvern... ştiţi foarte bine. Nu se poate da o ordonanţă de urgenţă", a mai afirmat Marcel Ciolacu.

Referitor de posibilitatea constituirii unei comisii de anchetă privind votul din 26 mai, Ciolacu a spus: "Nu spun că nu ar fi necesar sau că ar fi necesar, vom vedea. Totuşi, am văzut toţi din nou cozile din diaspora, din nou acest lucru s-au răsfrânt în principal asupra PSD şi cred că e de datoria noastră să închidem această discuţie".

Purtătorul de cuvânt al PSD: Iohannis bate la uşi deschise

Purtătorul de cuvat al PSD, Mihai Fifor, a declarat, miercuri, după mesajul președintelui Klaus Iohannis, că și formațiunea să a luat în calcul introducerea unor modificări electorale.

"Vedem astăzi concluziile anunțate, există și scrisorile acestea către președinții Camerelor și doamna premier. Sunt lucruri pe care deja le discutasem, lucruri pe care dorim să le aplicăm și noi. Le analizăm și o să vedem în ce fel facem acest lucru", a spus Mihai Fifor.

Guvernul lucrează la un set de măsuri privind îmbunătăţirea procesului electoral, astfel încât toţi cetăţenii români să îşi poată exercita dreptul la vot, a anunţat, miercuri, purtătorul de cuvânt al PSD, Mihai Fifor, după ce preşedintele Klaus Iohannis a solicitat Executivului "să elaboreze urgent" un proiect de lege care să propună "măsurile administrative adecvate" pentru alegeri, începând cu cele prezidenţiale.

"Domnul preşedinte Iohannis bate la uşi deschise. Guvernul lucrează deja la un set de măsuri privind îmbunătăţirea procesului electoral, astfel încât toţi cetăţenii români să îşi poată exercita dreptul la vot. De asemenea, s-a constituit şi o comisie parlamentară pentru modificarea legislaţiei electorale. Săptămâna viitoare urmează să fie discutat în Guvern un proiect de ordonanţă de urgenţă, realizat pe baza propunerii Autorităţii Electorale Permanente, care conţine deja modificările la care s-a referit astăzi preşedintele Iohannis, respectiv votul organizat pe mai multe zile şi votul prin corespondenţă. Avem o Lege a votului prin corespondenţă pentru alegerile parlamentare, dar, din păcate, în 2016, s-au înscris doar 8.889 de români din toate colţurile lumii, iar dintre ei au trimis votul în ţară doar 4.561. Deci, doar aceste metode nu sunt suficiente", a declarat Fifor, potrivit unui comunicat al PSD.

Pe fond, a adăugat el, PSD este de acord cu modificările propuse de preşedinte, deşi textul trimis de el către Guvern "are multe ambiguităţi şi va trebui clarificat".

'Cu siguranţă, atât Guvernul, cât şi majoritatea parlamentară vor face tot ce le stă în putinţă pentru a îmbunătăţi legislaţia electorală. Avem în vedere mai multe soluţii, inclusiv o suplimentare corespunzătoare a secţiilor de votare în diaspora. Dacă tot a trimis acele propuneri, ne aşteptăm că domnul Iohannis, în calitate de şef al diplomaţiei, îşi va asuma de această dată răspunderea de a determina pentru alegerile prezidenţiale numărul suplimentar de secţii de votare şi locaţiile în care să fie organizate. Doamna prim-ministru a anunţat chiar de ieri că Guvernul va finanţa toate secţiile suplimentare solicitate fie de Opoziţie, fie de domnul Iohannis. În acest fel, se elimină orice îndoială că Guvernul sau PSD nu ar dori o organizare cât mai bună a votului în diaspora", a spus Mihai Fifor.

Mai multe articole despre:
diaspora vot diaspora