MENIU

Ce se întâmplă cu Simona Halep după eliminarea traumatică de la US Open?!

Simona Halep

Chiar dacă Simona Halep a fost eliminată în turul întâi de la US Open de Maria Sharapova, românca de 25 de ani va rămâne pe locul 2 în clasamentul Race to Singapore.

La Turneul Campioanelor s-a calificat deja noul număr unu mondial, Garbine Muguruza, dar și Simona are șanse uriașe de a ajunge acolo. Are 5.025 de puncte, față de cele 5.307 ale lui lui Garbine.

Diferența față de locul 9, ocupat în acest moment de Kristina Mladenovic este una consistentă, sportiva din Franța având 2.876 de puncte.

Simona Halep va rămâne pe locul secund în clasamentul WTA și după US Open. Chiar dacă a avut din nou șansa de a deveni lider mondial, cea mai bună jucătoare din România risca chiar să părăsească podiumul.

Aceasta va rămâne însă pe poziția secundă, după ce inclusiv Venus Williams a fost eliminată. Veterana de 37 de ani a pierdut joi seara în fața unei alte americance, Sloane Stephens, cu 1-6, 6-0, 5-7 și va face un salt de doar patru trepte, până pe locul al cincilea, în clasamentul WTA.

Mai multe articole despre:
Simona Halep