Ce să mănânci în Ajunul Crăciunului ca să ai noroc și sănătate tot anul următor. Alimentul care nu trebuie să lipsească de pe masă
Crăciunul se numără printre sărbătorile importante de peste an, care ne leagă de o mulțime de tradiții și obiceiuri menite să aducă bunăstare, belșug, sănătate și bucurie în viețile noastre.
Astăzi vorbim despre Ajunul Crăciunului și o credință legată de seara magică de 24 decembrie despre care se spune din bătrâni că ar trebui să ținem cont dacă vrem să ne meargă bine anul care urmează să vină.
„Au rol de mediere între om şi divinitate” Știm cu toții că sunt anumite alimente care au funcții magice în perioada sărbătorilor mari din timpul anului. Și dacă le consumăm în anumite intervale de timp, potrivit credinței populare, ne pot aduce sănătate și prosperitate.
Se spune că dacă mâncăm mere în Ajunul Crăciunului, vom fi norocoși și sănătoși pe parcursul întregului an care stă să înceapă. Mărul capătă în perioada din apropierea nașterii Domnului valențe magice și devine un “magnet” al bunăstării și al binelui. Potrivit etnologilor, mărul are un rol de mediere între om și divinitate.
“Dintre toate speciile vegetale este evident că mărul, alături de brad, apare încărcat cu funcţii magice, menite ‚să rezolve’ ori ‚să ajute’ la depăşirea anumitor stări şi, în general, să promoveze binele. Prin capacitatea sa de regenerare, de reînnoire şi de rodire periodică, mărul ocupă un important loc în economia sacrului.
Citeşte întreaga ştire: Ce să mănânci în Ajunul Crăciunului ca să ai noroc și sănătate tot anul următor. Alimentul care nu trebuie să lipsească de pe masă