MENIU

Ce înseamnă când ţi se zbate ochiul. Tu ştii?

Conform celor mai multe superstiții, faptul că ți se zbate ochiul drept este considerat un semn pozitiv, iar dacă ți se zbate ochiul stâng, este un semn rău. 

Chiar și tradiția chinezească susține această teorie, spunând că dacă ți se zbate ochiul drept este semn de noroc pentru bărbați și ghinion pentru femei, iar la ochiul stâng, efectul este opus.

Care sunt motivele medicale?

Că orice altceva care ține de corpul uman, există totuși și o explicație medicală. Atunci când ți se zbate ochiul, de fapt are loc o spasmă a mușchiului ocular, care se poate asemăna cu un cârcel la picior, de exemplu. 

Cauzele sunt diverse, pornind de la oboseală, stres, anxietate sau suprasolicitarea la nivelul ochiilor, până la lipsa unor nutrimente din corp, precum magneziul sau vitaminele din complexul B, care provoacă și spasmele musculare la picioare sau la spate. 

Ce spun superstițiile că se întâmplă atunci când ți se zbate ochiul stâng?

Dacă în cazul ochiului drept este, de regulă, semn pozitiv, dacă ți se zbate ochiul stâng, se spune că vei avea ghinion sau că te vei întâlni cu un dușman. Însă sunt și guri care susțin că dacă ți se zbate ochiul stâng, înseamnă că vei întâlni o persoană influență sau că vei avea câștiguri materiale. 

Urmărește-ți reacțiile corpului și vezi dacă ți se potrivesc aceste superstiții, poate fi un semn foarte bun pe viitor, care să te protejeze de anumite experiențe. Însă dacă persistă, ia totuși în considerare și o eventuală problema medicală. Odihnește-te mai mult, redu cofeină și ia niște suplimente minerale.

 

Sursa

Mai multe articole despre:
ochi ochiul stâng ochiul se zbate