Ce avere are Regele Mihai şi cât încasează lunar de la statul român
Starea de sănătate a Regelui Mihai s-a înrăutăţit, a anunţat Casa Regală. Principesa Margareta se află de duminică seară la reşedinţa privată din Elveţia. Iată ce avere are regele, dar şi ce sume încasează de la statul român.
Casa Regală a României ocupa locul 81 în Top 300 Capital 2015, cu o avere de 58-60 milioane de euro, scrie capital.ro.
Mii de hectare de terenuri agricole şi de păduri, castele şi numeroase păduri au aparţinut Familiei Regale a României până în 1948, când au trecut în proprietatea statului. După Revoluţie, multe din proprietăţile pierdute au fost recuperate, scrie Top 300 Capital 2015.
De la statul român, el primește în fiecare lună o pensie de peste 1.000 de lei, plus indemnizația de fost sef de stat, care se ridică la 6.000 de lei.
Conform calculelor realizate de activenews.ro, chiriile i-ar aduce circa 22.100 de euro pe luna. Cea mai mare suma provine de la Castelele Peles si Pelisor, inchiriate Muzeului Peles si Ministerului Culturii pentru 12.000 de euro lunar.