Ce ascund bărbaţii care poartă barbă. Rezultatul unor studii efectuate pe 2.500 de oameni
Bărbaţii cu barbă sunt mai susceptibili de a fi sexişti, agresivi şi infideli în raport cu partenerii lor, au demonstrat rezultatele a doua studii realizate recent în SUA.
La un studiu din cele două au participat 500 de bărbaţi cu vârsta cuprinsă între 18 şi 72 de ani, din India şi SUA, ale căror bărbi difereau în funcţie de mărime sau forme, arată sănătatea.ro.
Grupul a fost rugat să aleagă una din cele mai potrivite forme a bărbii pentru ei şi au fost întrebaţi dacă acceptă sau nu un şir de declaraţii cu privire la rolurile de gen.
Rezultatele au demonstrat că 86% dintre bărbaţii indieni şi 65 % dintre cei americani au păr facial. Indiferent de lungimea bărbii, bărbaţii care au păr pe faţă sunt cei care pot face mai multe declaraţii sexiste ostile decât cei fără niciun fir de păr.
Sexism ostil, în termeni ştiinţifici, înseamnă acceptarea, în mod deschis, a convingerilor negative despre femei, pe când sexismul binevoitor se referă la cei cu convingeri exterior pozitive despre femei, dar încă dăunătoare. Aceste manifestări pot fi presupuneri precum că femeile sunt, după natura lor, drăguţe sau că pot găti mai bine.
Al doilea studiu a presupus analiza unui sondaj on-line realizat de un furnizor de software pentru afacerişti şi academicieni, Qualtrics, şi a ajuns la următoarele concluzii: “există o legatură între bărbile şi rolurile de gen, dar nu este evident ce anume cauzează această asociere.”
“Este posibil ca bărbaţii cu atitudini mai negative faţă de femei să fie mai predispuşi să poarte barbă, fiindcă părul facial accentuează masculinitatea aparentă şi dominarea”, potrivit studiului realizat de Qualtrics.
O altă abordare a cercetării a relevat faptul că bărbaţii care nu-şi rad părul facial au mai multe şanse de a-şi înşela partenerul, de a fura sau de a se implica în bătăi.
Sondajul online realizat pe un eşantion de 2.000 de oameni, prin intermediul site-urilor Network Video Eva şi Censuswide, a descoperit că 47% dintre bărbaţii cu barbă şi-au înşelat partenerele în comparaţie cu 20 % dintre bărbaţii care-şi rad cu regularitate părul facial.
Alte rezultate ale studiului: 45% dintre bărbaţii cu barbă s-au implicat în bătăi comparativ cu 29% dintre cei care nu au barbă.
De asemenea, s-a constatat că 40% dintre bărbaţii cu păr pe faţă au recunoscut că au furat ceva în comparaţie cu doar 17% din cei care nu au barbă.