Ce alimente poți congela pentru a le prelungi prospețimea
Pentru a evita pierderea unor alimente perisabile a căror valabilitate poate fi prelungită și pentru a nu risca să mănânci ceva care să-ți provoace boli grave, precum diareea acută, poți recurge la metoda congelării.
Produse de panificație
Întreagă sau feliată, pâinea poate fi congelată și consumată mai târziu fără probleme. Dacă vrei -o pui la congelator sub formă de felii, separă-le cu folii de aluminiu sau de hârtie și așază-le într-o pungă de plastic, altfel se prind una de alta. Elimină cât mai mult aer la închiderea pungii.
Ciupercile congelate vor avea gust mai bun
Aduc un plus de substanțe nutritive preparatelor rapide și sănătoase. Ciupercile congelate vor da și un gust deosebit preparatelor, mai ales că-și păstrează prospețimea. Un alt avantaj este că se mențin proaspete mai mult timp și le ai la îndemână oricând ai nevoie. Nu vei avea nicio scuză să alegi un semipreparat sau produse nesănătoase. Înainte de congelare e important să le speli și să le cureți, apoi să le feliezi sau să le mărunțești. Așază-le în strat subțire, ca să le poți folosi mai ușor când vrei să le gătești.
Pont
Dacă ai curățat prea mult usturoi nu trebuie să-l arunci. Pune-l la congelator într-o caserolă cu puțin ulei. Poate fi ținut astfel mai multe luni.
Află mai multe despre congelarea produselor alimentare AICI