Ce ajutoare primesc românii afectaţi de cutremurul din Italia. 10.000 de euro pentru cei care...
Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre adoptată ieri, măsuri suplimentare de sprijin pentru cetățenii români afectați de cutremurul din Italia, complementare celor acordate deja de statul italian. Sunt vizate familiile celor care și-au pierdut viața în seism, dar și copiii acestora, răniții, persoanele ale căror locuințe au fost distruse sau cele care nu au avut o locuință proprie și nici nu mai au unde să locuiască după seism, dar și românii care doresc să se întoarcă în România.
Lista ajutoarelor de urgență acordate de statul român, la cerere:
Ajutoarele cu caracter de urgență prevăzute de actul normativ adoptat astăzi fac parte dintr-un pachet mai amplu de soluții pe care Guvernul îl are în vedere și constau în:
a) 10.000 euro pentru familiile sau persoanele singure ale căror locuințe proprietate personală au fost distruse în proporție de peste 50% și își mențin reședința în Italia iar cuantumul cumulat al formelor de sprijin primite din partea statului român și italian nu depășește valoarea estimată a locuinței; ajutorul se acordă și familiilor sau persoanelor singure care decid să se întoarcă in România;.
b) 1.000 euro pentru fiecare persoană decedată din familie acordată membrului supraviețuitor al familiei sau rudei până la gradul 2;
c) 1.000 euro (pentru o rudă până la gradul 2 care se deplasează în Italia pentru sprijinirea membrilor supraviețuitori ai familiilor afectate;
d) 6.000 euro pentru copiii rămași orfani în urma decesului părinților și se acordă rudelor până la gradul 4 sau altor persoane cetățeni români la care se dispune măsura de protecție specială a copilului/copiilor pentru creștere și îngrijire;
e) 3.000 euro pentru familiile sau persoanele singure care nu au locuință proprie, dar care nu mai au unde locui prin distrugerea imobilului unde locuiau, indiferent dacă aceștia decid să își mențină reședința în Italia sau să se întoarcă în România;
f) 3.000 euro pentru persoanele adulte apte de muncă care se întorc în România in vederea sprijinului acestora pentru reintegrare;
g) acoperirea cheltuielilor de spitalizare și recuperare pentru cei care nu sunt incluși în sistemul de asigurări și a căror cheltuieli nu sunt acoperite de statul italian.
Ce acte sunt necesare pentru primirea ajutoarelor și unde se depun cererile
Ajutoarele de urgență se acordă, la cerere, după caz, de către:
- familiile sau persoanele singure afectate de calamitate;
- un membru supraviețuitor al familiei sau rudei până la gradul 2;
- o rudă până la gradul 2 care se deplasează în Italia pentru sprijinirea membrilor supraviețuitori ai familiilor afectate;
- o rudă până la gradul 4 sau altor persoane cetățeni români la care se dispune măsura de protecție specială a copilului/copiilor pentru creștere și îngrijire.
Cererea, model tip, disponibilă la misiunile diplomatice şi oficiile consulare sau la agenția agenţiile judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, este însoțită, obligatoriu, la depunere, de copia actului de identitate al persoanei îndreptățite și de documente doveditoare care să ateste situația în care se află aceasta.
Persoanele care și-au pierdut actele de identitate în urma seismului pot prezenta copii ale documentelor eliberate de autoritățile italiene prin care le este atestată identitatea și, în același timp, se confirmă că cele originale au fost pierdute.
Care sunt documentele doveditoare care se prezintă în copie
- actul constatator al gradului de distrugere a locuinței;
- actul constatator al decesului persoanei;
- actele de identitate/stare civilă care să ateste că persoana solicitantă este membru al familiei afectate;
- acte care dovedesc proprietatea personală a locuinței;
- actele de identitate ale rudelor sau persoanelor care solicită ajutorul prevăzut la art. 2 alin.(1) lit. d) și e) din Hotărârea de Guvern, precum și documentele care să ateste calitatea acestora, inclusiv încredințarea copiilor.
Cererea şi documentele doveditoare se depun şi se înregistrează astfel:
- la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României pentru ajutorul prevăzut la art. 2 alin.(1) lit.a),b), e) și g) din Hotărârea de Guvern; misiunile diplomatice sau oficiile consulare transmit la Agenția Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială documentele înregistrate în termen de maximum 7 zile lucrătoare. Misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României colaborează cu atașatul pe probleme sociale al MMFPSPV din Italia în vederea efectuării unui referat social care să conțină identitatea membrilor familiei afectate, membrii supraviețuitori, situația financiară a acestora, prejudiciul înregistrat și intenția familiei de a rămâne în Italia sau de a se întoarce în România. Referatul se transmite Agenției Naționale pentru plăți și Inspecție Socială și însoțește obligatoriu cererile și documentele depuse de către solicitanți.
- la agenția agenţiile judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti, în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau reședința persoana îndreptățită pentru ajutorul prevăzut la art. 2 alin.(1) lit.a), b), c), d) –f) din Hotărârea de Guvern.
În cazul în care este necesară acoperirea cheltuielilor de spitalizare și recuperare pentru cei care nu sunt incluși în sistemul de asigurări și a căror cheltuieli nu sunt acoperite de statul Italian, oficiile consulare și misiunile diplomatice ale României vor comunica în scris Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială, suma reprezentând contravaloarea serviciilor medicale pe care trebuie să le suporte cetățeanul român, conform documentelor eliberate de furnizorul de servicii medicale unde a fost efectuat tratamentul/spitalizarea. În acest caz, Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială virează suma comunicată de oficiile consulare/misiunile diplomatice ale României în contul acestora, urmând ca oficiile consulare/misiunile diplomatice ale României să o plătească furnizorului de servicii medicale unde a fost efectuat tratamentul / spitalizarea.
În cazul copiilor rămași orfani se acordă suma de 6.000 euro rudelor până la gradul 4 sau altor persoane, cetățeni români, la care se dispune măsura de protecție specială a copilului/copiilor pentru creștere și îngrijire. Suma se acordă numai după stabilirea măsurii de protecție specială a copiilor, astfel:
a) contravaloarea în lei a sumei de 3.000 euro pentru cheltuielile curente de creștere, îngrijire și educare a copiilor se acordă direct persoanei/familiei la care s-a dispus măsura de protecție specială a copilului;
b) contravaloarea în lei a sumei de 3.000 euro într-un cont bancar deschis de persoana la care s-a dispus măsura de protecție specială a copilului, pe numele copilului, și care va putea fi accesată de acesta numai după împlinirea vârstei de 18 ani. În acest caz, plata se face numai după prezentarea, de către persoana la care s-a dispus măsura de protecție specială a copilului, a copiei după extrasul de cont care să confirme deschiderea acestuia în numele copilului.