Ce a găsit Avocatul Poporului în celula lui Cristi Borcea
Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu și a demarat investigații în legătură o anchetă penală ce se află în derulare la penitenciarul Poarta Albă, după ce un raport al Administrației Naționale a Penitenciarelor a dezvăluit cum gardienii i-au devenit slugi personale lui Cristian Borcea.
Potrivit Știri pe Surse, în urma demersurilor Avocatului Poporului, Administrația Națională a Penitenciarelor a comunicat următoarele:
1. Referitor la efectuarea convorbirilor telefonice
Cu privire la efectuarea convorbirilor telefonice de către deținutul Borcea Cristian, s-a constatat că acesta a efectuat convorbiri telefonice în timpul programului de muncă, în timpul activității de apel, după ora de stingere (ora 22.00), precum și folosindu-se de cardul altui deținut.
2. Referitor la acordarea vizitei/pachetului
Cu privire la exercitarea dreptului la vizită, cumpărături și pachet de către deținutul Borcea Cristian, s-a constatat că întrevederea cu apărătorii s-a efectuat de obicei în timpul săptămânii (atât în timpul cât și în afara programului de lucru al deținutului), în sectorul de vizită, deținutul a fost prezentat zilnic sau chiar de 2-3 ori pe zi; a primit pachete de la avocat, fără ca acestea să fie consemnate în fișa de vizită, iar în zilele de duminică deținutul a beneficiat de vizite după ora 16.00, deși intervalul orar de vizită este 11.00-14.30.
3. Referitor la primirea a două aparate fitness (bandă de alergat, bicicletă) de către deținutul Borcea Cristian
Cercetările efectuate au evidențiat faptul că în interiorul unității există un aparat fitness tip bicicletă, care aparține deținutului Borcea Cristian și care a fost primit în data de 07.11.2014, în baza cererii nr. II 642/07.11.2014. Nu a fost identificat însă un aparat de tip bandă de alergare.
Cu privire la introducerea în unitate, prin Postul de control nr.2, gestionat de Penitenciarul Poarta Albă, a aparatului fitness steperr cardio, s-a constatat că șeful postului de control nr.2 a permis accesul acestuia în sectorul de deținere cu acordul doamnei director, comisar șef de penitenciare, iar ulterior bicicleta a fost urcată/cărată în clubul din cadrul secției E3 de câțiva deținuți repartizați la Deservire. Nu s-a putut stabili cine a adus respectivul aparat, întrucât nu a fost întocmit nici un document în acest sens, însă la acea dată deținutul Borcea Cristian nu a fost vizitat de către aparținători.
Din verificări a rezultat că respectivul aparat era folosit și de către deținuții care participă la activitățile sportive organizate la nivelul unității.
Măsuri dispuse la nivelul Administrației Naționale a Penitenciarelor
- sesizarea ”in rem” a organelor de urmărire penală, prin transmiterea prezentei Note de constatare și a probatoriului avut la dispoziție, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța;
- sesizarea Comisiei de disciplină din cadrul Ministerului Justiției de către directorul general al ANP împotriva directorului unității, comisar șef de penitenciare, pentru fapte care constituie abateri disciplinare constatate în urma controlului inopinat, prevăzute de art. 69 lit. a, b, g și p, coroborat cu art. 48 lit. a și d din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din ANP;
- încetarea împuternicirii domnului comisar șef de penitenciare din funcția de șef serviciu siguranță și regim penitenciar și sesizarea Comisiei de disciplină din cadrul ANP, pentru fapte care constituie abateri disciplinare constatate în urma controlului inopinat, prevăzute de art. 69, coroborat cu art. 48 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din ANP ;
- încetarea împuternicirii doamnei comisar de penitenciare, din funcția de director adjunct pe probleme medicale și sesizarea Comisiei de disciplină din cadrul ANP, pentru fapte care constituie abateri disciplinare constatate în urma controlului inopinat, prevăzute de art. 69, coroborat cu art. 48 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din ANP;
- transmiterea unei fotocopii a Notei de constatare către compartimentele de specialitate din cadrul ANP și Corpul de Control al Ministerului Justiției.
Măsuri dispuse la nivelul Penitenciarului Spital Poarta Albă
- remedierea deficiențelor în termen de 3 luni de la primirea Notei de constatare;
- sesizarea Comisiei de disciplină împotriva persoanelor care s-au făcut vinovate de neajunsurile constatate;
- atenționarea celorlalte persoane responsabile cu privire la deficiențele reținute în Nota de constatare, referitoare la obligativitatea îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, a dispozițiilor legale sau a celor primite de la șefii ierarhici ori de la autoritățile anume abilitate de lege, precum și a consecințelor nerespectării acestor prevederi.