MENIU

CCR motivează decizia privind TRICOUL LUI BĂSESCU: Preşedintele NU a încălcat Constituţia

<p>Băsescu: E minciună că eu şi Udrea am rupt dreapta</p>

CCR a publicat motivarea în cazul respingerii sesizării privind un posibil conflict juridic între Executiv şi preşedintele Traian Băsescu. Sesizarea a fost depusă de premierul Victor Ponta după ce şeful statului s-a fotografiat îmbrăcat cu un tricou inscripţionat cu sigla PMP, în campania pentru europarlamentare.

CCR a publicat, miercuri, pe site-ul instituției motivarea, deciziei din 21 mai referitoare la cererea de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre președinte și Guvern, formulată de premierul Victor Ponta.

Curtea Constituțională susține că faptele menționate în sesizarea prim-ministrului, imputate președintelui României, nu pot fi calificate ca fiind acte sau fapte juridice, întrucât conduita și declarațiile publice, cu evident caracter politic, nu au caracter decizional și nu produc efecte juridice.

"În condițiile în care, potrivit Constituției și a legilor în vigoare, președintele României nu are nicio atribuție în materia pregătirii, organizării și desfășurării vreunui tip de scrutin, doar prin conduita și declarațiile publice, președintele României nu a afectat și nici nu avea cum să afecteze atribuțiile și competențele Guvernului României în ceea ce privește organizarea și desfășurarea alegerilor membrilor din România în Parlamentul European și a alegerilor parțiale pentru Parlamentul României — Camera Deputaților și Senat din anul 2014", se precizează în documentul citat de AGERPRES.

Mai multe articole despre:
Elena Udrea tricou Băsescu tricou PMP