Cazul CARACAL | Avocatul familiei Melencu: ”Au fost ascunse foarte multe probe care dovedeau că Dincă face parte dintr-un clan”
Criminalul din Caracal rămâne după gratii! Judecătorii din Olt i-au respins lui Gheorghe Dincă cererea prin care voia să fie lăsat în libertate. După această decizie, Carmen Obârșaru, avocatul familiei Melencu, a acuzat, la Realitatea PLUS, faptul că s-au ascuns probe din dosar.
”Locul lui Dincă este după gratii, dacă nu pentru toate infracțiunile, măcar pentru o parte din ele. El se folosește de datele anchetatorilor. Dincă nu este un infractor singular. Nu știu de ce anchetatorii au omis faptul că Dincă a fost ajutat sau a fost un simplu pion al unui grup de trafic de persoane.
Nu au fost administrate toate problele, au fost ascunse foarte multe probe care dovedeau că acest Dincă face parte dintr-un clan mult mai mare în care sunt implicare instituții ale statului și pe care organele de cercetare vor să le ascundă.
El nu spune niciodată tot adevărul, spune frânturi. Trebuie să fii foarte atent să faci separare între ce spune adevăr și ce spune minciună”, a declarat avocata familiei Melencu, la Realitatea PLUS.
Mai multe articole despre:
gheorghe dinca