Caz șocant, în Hunedoara: copii ținuți în sclavie și drogați. Minorii, forțați să lucreze în construcții
Doi copii au fost folosiți ca sclavi pentru muncă de un bărbat care apoi le oferea droguri și alcool. Procurorii cer arestarea individului.
Potrivit anchetei, minorii au fost recrutați între 2020 și 2021. Bărbatul i-a luat pe aceștia și i-a adăpostit într-o zonă rurală a județului Hunedoara. Acolo, individul deține mai multe proprietăți.
Minorii au fost obligați să lucreze la construcția, amenajarea și renovarea unor imobile, iar la schimb, cel care îi exploata le oferea sume mici de bani, alcool, mâncare, dar și canabis.
Acum, bărbatul este cercetat pentru trafic de minori, trafic de droguri și deținere de stupefiante.