Caz șocant în Prahova: O fată de 17 ani a fost decapitată de iubitul ei
O tânără de 17 ani a fost găsită, sâmbătă, cu gâtul tăiat, într-o casă din satul Rudari, județul Prahova, principalul suspect fiind iubitul său care este de negăsit.
O fată de numai 17 ani a fost găsită fără suflare în locuința ei din satul Rudari, comuna Șotrile. Medicii ajunși la fața locului au constatat decesul, iar polițiștii au pornit pe urma suspectului, care este de negăsit și la această oră! Tânăra fusese înjunghiată in zona gâtului, scrie realitateadeprahova.net.
Polițiștii au fost sesizați, prin 112, la ora 16.08.
“În cauză, a fost sesizat Tribunalul Prahova și se efectuează cercetarea la fața locului sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova. Totodată, au fost constituite echipe de căutare, împreună cu câini de urmă, la care sunt angrenați și jandarmii, în vederea depistării persoanei bănuite”, a anunțat IJP Prahova.
Surse judiciare au declarat, sâmbătă, pentru Mediafax, că crima a avut loc în locuința tânărului iar cadavrul fetei a fost descoperit de bunica acestuia.
Sursele citate au mai precizat că, în luna mai, polițiștii l-au reținut pe bărbat după ce a încercat să-și taie iubită, tot cu un cuțit, însă atunci s-a emis doar un ordin de protecție, iar ulterior cei doi s-au împăcat.