Caz halucinant la Sibiu: DSP județean a sunat fiul unui bărbat mort de COVID-19 să îl întrebe cum se simte tatăl său
Caz scandalos la Sibiu. Direcția de Sănătate Publică (DSP) din județ a sunat pe numărul unui bărbat mort de COVID-19 să îl întrebe... cum se simte, relatează Realitatea PLUS.
Fiul defunctului le-a răspuns angajaților DSP că tatăl său fusese înmormântat cu numai o zi înainte.
Cu atât mai ciudat este că același DSP avizase ieșirea din carantină a soției, pentru a-şi conduce bărbatul pe ultimul drum.
Bărbatul care a murit a fost internat la spital pentru o afecțiune minoră, însă medicii l-au declarat mort după infectarea cu SARS-COV-2.
Familia nu crede, însă, că bătrânul a fost infectat cu noul coronavirus, ci că febra pe care o avea era din cauza afecțiunii de care suferea, scrie și realitateadesibiu.net.
„Miercurea trecută am avut un rezultat negativ făcut la un laborator din Sibiu. Din cauza operației la fiere, care nu a reușit, colecta undeva ceva mizerie și mergeam la Cluj să îl aspire. Când se întâmpla asta, se îngălbenea, făcea febră și știam ce are. Acum am aflat că procedura aceasta se face și la Sibiu. Am reușit să luăm legătura cu medicul și ne-a spus că dacă mergem cu un test negativ situația se rezolvă într-o zi și îl lasă și acasă. Am făcut acest test, a fost negativ. Am ajuns la medicul de familie, l-a consultat, ne-a spus sigur este o indigestie pentru că nu îl durea abdomenul când îl apăsa. Așa că nu l-am dus la spital și testul a expirat, el a continuat cu febră, cam până în 38, exact simptomele lui pe care le știam”, spune Camelia Brad, nora bărbatului decedat.
Pentru că nu ceda febra, familia Brad l-a dus pe bărbatul de 79 de ani la UPU Sibiu, unde i s-a făcut un nou test, care a ieșit pozitiv. Acest lucru se întâmpla, sâmbătă, în 31 octimbrie. Fiul și nora lui Ilie Elisei Brad nu cred, însă acest lucru, mai ales că toată familia a fost alături de el și niciunul dintre membri nu este infectat, nici măcar soția, care are 78 de ani.