Catedrala Mântuirii Neamului va fi sfințită duminică
Catedrala Mântuirii Neamului va fi sfințită duminică. Anunțul făcut de Patriarhia Română!
Catedrala Mântuirii Neamului va fi sfințită duminică, iar Patriarhia anunță că oamenii care vor să asiste la ceremonie sunt așteptați pe esplanada din faţa catedralei, unde vor putea urmări slujba pe ecranele special montate. În timpul Sfintei Liturghii vor avea acces în catedrală doar cei 2.000 de invitaţi oficiali. Slujba va fi oficiată de către Patriarhul Daniel, alături de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului.
Catedrala Mântuirii Neamului. Programul evenimentelor
Patriarhia a anunțat joi programul evenimentelor legate de sfinţirea Catedralei Naţionale. Astfel, vineri, la ora 12.45, Patriarhul Daniel îl va întâmpina pe Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului, însoţit de o delegaţie a Patriarhiei Ecumenice, precum şi delegaţia Bisericii Ortodoxe a Greciei, condusă de Mitropolitul de Patra, Hrisostom.
Catedrala Mântuirii Neamului. Delegaţia Bisericii Ortodoxe din Grecia va aduce racla cu mâna Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul României. Racla va rămâne în Catedrala Patriarhală din Dealul Mitropoliei până sâmbătă, la ora 16.00. La ora 16.30, racla cu mâna Sfântului Apostol Andrei şi racla cu un fragment din moaştele Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina vor fi aşezate spre închinare în pridvorul Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, unde vor rămâne până duminică, la ora 13.00.
Acest moment va fi urmat, la ora 17.00, de o slujbă de pomenire a eroilor români, oficiată în Catedrala Naţională de către Patriarhul Daniel împreună cu alţi ierarhi. Începând cu ora 18.00, în Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului va fi oficiată o slujbă de priveghere închinată Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina şi Sfântului Mare Mucenic Mercurie.
Catedrala Mântuirii Neamului. Duminică, începând cu ora 8.00, în Catedrala Mântuirii Neamului va fi oficiată slujba Acatistului Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina, urmată la ora 9.00 de slujba de sfinţire a altarului catedralei. La sfârşitul slujbei se va citi Actul de sfinţire. Sfânta Liturghie va începe la ora 10.30 şi va avea loc în interiorul Catedralei Naţionale. La ora 13.00, racla cu mâna Sfântului Apostol Andrei şi racla cu moaştele Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina vor fi aşezate la ieşirea din altarul Catedralei Naţionale.
Catedrala Mântuirii Neamului. Credincioșii vor putea urmări slujba de sfințire pe ecrane montate în fața catedralei
Credincioşii sunt aşteptaţi pe esplanada din faţa catedralei, unde vor putea urmări pe ecrane slujba de sfinţire a altarului Catedralei Mântuirii Neamului.
"Conform spaţiului interior disponibil, în timpul Sfintei Liturghii vor avea acces în interiorul Catedralei cei 2.000 de invitaţi oficiali. Însă, după finalul Sfintei Liturghii, toţi credincioşii pelerini ortodocşi prezenţi vor avea acces în Catedrală, atât în ziua sfinţirii (25 noiembrie), cât şi în zilele următoare (26-29 noiembrie, "zilele sfinţirii"), având posibilitatea să se închine în Sfântul Altar, nou sfinţit", transmite Patriarhia.
Catedrala Naţională va avea hramul principal Înălţarea Domnului, zi în care sunt pomeniţi eroii români din toate timpurile. Al doilea ocrotitor este Sfântul Apostol Andrei.
Cât a costat Catedrala Mântuirii Neamului
Catedrala Mântuirii Neamului. La acest moment, catedrala este finalizată în proporție de 95%, în stadiul "la roșu".
Patriarhia Română a transmis că până în prezent pentru Catedrala Mânturii Neamului a fost cheltuită suma de 110 milioane de euro, cu tot cu TVA.
"Din această sumă, un procent de aproximativ 25% provine din donații, restul reprezentând sprijinul financiar oferit de autoritățile administrației publice centrale și locale în baza prevederilor unor acte normative”, au transmis reprezentanții Patriarhiei Române, potrivit Mediafax.
În ceea ce privește costurile viitoare, Patriarhia spune că nu se poate estima o sumă, întrucât nu există încă proiectele finalizate.
Catedrala Mântuirii Neamului. "Cu banii existenți (104 milioane lei primiți la începutul lunii octombrie de la Guvern) se va termina structura de rezistență a «catedralei la roșu», ferestrele și ușile montate, acoperișul (inclusiv învelitoarea din cupru), crucile, subsolurile adiacente din vest, spațiul liturgic exterior și dependințele asimilate”, mai spuneau reprezentanții BOR.
Catedrala Mântuirii Neamului. Fișă tehnică
Pentru construirea catedralei Biserica a obtinut 11 hectare lângă Parlament.
Slujba de aşezare a pietrei de temelie şi a sfinţirii locului Catedralei Naţionale, pe terenul din Calea 13 Septembrie, a avut loc în 29 noiembrie 2007, fiind oficiată de Patriarhul Daniel. Lucrările de construcție a Catedralei Mântuirii Neamului au început la sfârşitul anului 2010.
Catedrala Mantuirii Neamului va avea o înălțime de 120 de metri, căt un bloc cu 30 de etaje.
- Lungimea = 126,10 m
- Lățimea (la abside) = 67,70 m
- Înălţimea = 120,00 m
- Aria construită la sol totală = 13.668,5 mp
- Aria desfăşurată construită totală = 52.529,2 mp
- Aria utilă totală = 36.897,96 mp
- Spaţiul principal de la cota +0,00 (pronaos şi naos) permite amplasarea a 1000 de scaune pentru participanţii la slujbe.
Catedrala Mântuirii Neamului. Construcţia Catedralei este alcătuită din două componente principale, prima fiind partea văzută a Catedralei, formată din nivelele superioare situate peste cota ±0,00 şi a doua fiind partea nevăzută, formată din nivelele inferioare situate sub cota ±0,00. Clădirea Catedralei situată peste cota +0,00 m se desfăşoară pe o lungime de 126,10 de metri, o lățime de 67,70 metri şi o înălţime de 120,00 metri până la baza crucii de pe turla principală. Aici se află principalele spaţii liturgice, dispuse succesiv, în conformitate cu cerinţele liturgice ortodoxe: accesul principal pe latura de vest prin intermediul unui pridvor cu arcade, apoi exonartexul, pronaosul, naosul și altarul situat în partea de răsărit. Pe laturile de nord și sud ale naosului sunt amplasate două abside laterale, iar peste naos se înalță turla principală (Pantocratorul). Pe latura vestică, deasupra exonartexului se află amplasat spaţiul rezervat corului, iar deasupra acestui spaţiu se ridică turla clopotniță. La nivelele superioare ale pronaosului şi naosului sunt dispuse galerii (balcoane) laterale interioare, precum și un circuit interior în jurul bazei turlei principale la cota +56,00 m şi unul exterior la cota +91,00 m în jurul cupolei turlei principale – Belvedere spre a privi orașul (ca la multe alte catedrale europene). Circulația verticală se va realiza pe scări și prin 8 ascensoare (lifturi) care asigură accesul la toate nivelele inferioare şi superioare ale Catedralei, mai ales pentru persoanele vârstnice sau cu dizabilități.
La nivelele inferioare ale Catedralei (sub cota +0,00) sunt prevăzute: un paraclispentru program liturgic de mănăstire în fiecare zi, Muzeul Creștinismului românesc, spaţii pentru consiliere pastorală a pelerinilor, magazin pentru cărți şi obiecte bisericeşti, iar în exterior, spaţii pentru parcare subterană.
Catedrala Mântuirii Neamului. Cele șase clopote cântăresc 33 de tone
Catedrala are şase clopote care cântăresc împreună 33 de tone şi care au fost montate în turnul "Clopotniţă” de pe faţada de vest, la o înălţime de 60 de metri.
Clopotele Catedralei Naţionale au fost realizate în fabrica Grassmayr din Innsbruck, Austria, au o garanţie de 15 ani şi o durată apreciată la peste 400 ani şi au fost aduse în ţară în mai 2017.
Cele şase clopote cântăresc împreună 33 de tone. Clopotul mare, dedicat "Eroilor Neamului”, are o greutate de peste 25 de tone, cu o înălţime şi un diametru de circa 3 metri şi va putea fi auzit pe o rază de 15 kilometri la evenimentele şi sărbătorile importante.
"În ceea ce priveşte calitatea sunetelor, aceasta este asigurată prin puritatea aliajului de bronz utilizat de turnătoria din Tirol, 78% cupru electrolitic cu puritatea de 99,99% şi 22% staniu electrolitic, cu aceeaşi puritate. Urmând tradiţiei creştine privind inscripţionarea clopotelor, pe fiecare dintre cele şase clopote se află inscripţionate: stema Patriarhiei Române, chipul în efigie al Patriarhului Daniel – sub păstorirea căruia s-a concretizat construirea Catedralei Naţionale – şi crucea patriarhală, precum şi inscripţia:", spun reprezentanţii Patriarhiei.
Sursa: hotnews.ro