Câte zile ar trebui să nu speli, conform unei tradiții vechi, după Bobotează
Se spune că de Bobotează toate apele se sfințesc, iar preoții împart credincioșilor Agheasma Mare, care trebuie păstrată cu atenție în casă, întrucât aceasta poate fi de ajutor credincioșilor în multe situații.
Botezul Domnului sau Boboteaza, care are loc în fiecare an pe data de 6 ianuarie, este una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin-ortodox. Odată cu această prăznuire, în tradiția populară au pătruns o serie de obiceiuri și tradiții. Printre acestea se numără și cea potrivit căreia nu ai voie să speli un anumit număr de zile după această sărbătoare. Află când se spală după Bobotează, de fapt.
Când se spală după Bobotează, de fapt
Se spune că de Bobotează toate apele se sfințesc, iar preoții împart credincioșilor Agheasma Mare, care trebuie păstrată cu atenție în casă, întrucât aceasta poate fi de ajutor credincioșilor în multe situații.
Despre Agheasma Mare se știe că este un leac împotriva bolilor, dar poate fi folosită și ca substitut al împărtășaniei, atunci când credinciosul nu primește dezlegare de la preot pentru Sfânta Împărtășanie.
După Bobotează, Agheama Mare se consumă în fiecare dimineață, pe stomacul gol, timp de opt zile. În tradiția populară se spune că tot opt zile nu ai voie să speli după Botezul Domnului, pentru că în acest interval de timp apele sunt sfințite.
Părintele Vasile Ioana a explicat cum trebuie procedat cu treburile casnice în zi de sărbătoare.
Biserica este o mamă, care ne ajută să facem ceea ce trebuie și ce este bine să facem pentru noi și familii noastre. Avem cu toții calendarul creștin-ortodox, care are notate cu roșu zilele cu „ținere”, care înseamnă că este o sărbătoare mare, nu muncim.
Asta nu înseamnă că nu punem masa, nu spălăm vasele, nu le punem la mașina de spălat, viața mea e mai frumoasă de când am o mașină de spălat vase. Normal că avem voie, putem face tot ce ține de ziua aceea, dacă eu mă duc în parc, mă schimb, mă întorc și fac un duș. Nu am păcătuit că fac un duș.
Și Hristos a spus: „Tu în zi de sărbătoare nu legi gura boului care are nevoie să se hrănească”. Lucrurile pe care le faci normal pe ziua aceea nu sunt un păcat. De spălat, spălăm când nu e roșu în calendar.”, a declarat părintele Vasile Ioana, potrivit Spectacola.
Cum procedăm după Bobotează
În ceea ce privește obiceiul potrivit căruia timp de opt zile de la Bobotează nu avem voie să spălăm, preotul Vasile Ioana spune că acesta intră în categoria tradițiilor ”băbești” și că, de fapt, avem voie să spălăm începând cu ziua de 9 ianuarie.
„De Bobotează avem același principiu. Toate apele se sfințesc cu prezența lui Hristos în apele Iordanului și noi atunci, în ziua de Bobotează, facem mare slujbă, iar apa devine aghiazmă, dar asta nu înseamnă că tu 8 zile nu ai voie să-ți faci duș, să speli, este greșit.
Noi ținem ziua de Bobotează, de Sfântul Ioan, dar de pe 9 poți să speli, nu scrie nicăieri că nu poți. Întotdeauna când avem aceste tradiții „băbești” ar trebui să verifici o carte. Întotdeauna când cineva spune ceva spui: „Vreau să văd unde scrie asta”, să te informezi corect.”, a continuat acesta.
Lămuriri suplimentare
O altă lămurire în ceea ce privește acest obicei îl aduce site-ul crestinortodox.ro, care explică ce se întâmplă, de fapt, în timpul slujbei de sfințire a apelor din ziua de Bobotează: „În cadrul slujbei de sfințire a apei citim în stihirile canonului că „firea apelor se schimbă”. Dar acest lucru nu înseamnă că se sfințesc toate apele, ci doar apa asupra căreia se oficiază slujba liturgică a sfințirii. E bine să știm că harul lui Dumnezeu vine acolo unde este chemat. Nici în cadrul Sfintei Liturghii, harul lui Dumnezeu nu se pogoară peste toată pâinea care este în biserică, pentru a o preface în Trupul Domnului, ci doar asupra darurilor pregătite special pentru aceasta. Pe de altă parte, apa sfințită nu este valabilă doar o anumită perioadă. Din acest motiv, precizăm că este greșită credința că până la sfârșitul praznicului, adică 9 zile după Bobotează, apele sunt sfințite și că nu trebuie să o folosim pentru spălat.„