Câte persoane vaccinate s-au infectat și au murit de COVID-19 în ultima săptămână, în România - Raport oficial INSP
Institutul Naţional de Sănătate Publică a transmis, joi, că în săptămâna 13 - 19 decembrie, 71,6% din cazurile de COVID confirmate au fost la persoane nevaccinate.
Dintre cei vaccinaţi care s-au îmbolnăvit, peste jumătate erau fie imediat după vaccinare, fie la mai mult de 6 luni de la ultima doză, se precizează în Raportul săptămânal de supraveghere COVID.
În săptămâna 13 - 19 decembrie, 35,7% din cazurile înregistrate au fost în Bucureşti, Cluj, Arad, Timiş şi Bihor.
De asemenea, 29,2% din totalul deceselor s-au înregistrat în Bucureşti, Bihor, Braşov, Arad şi Dolj, iar 86,1% din decesele înregistrate au fost la persoane nevaccinate.
Conform INSP, de la începutul pandemiei şi până în prezent, 85,9% din totalul deceselor s-au înregistrat la persoane peste 60 ani, 54,6% din decese fiind la bărbaţi. 93,2% din decedaţi aveau cel puţin o comorbiditate asociată.