Cătălin Cherecheş ar putea fi transferat astăzi în penitenciarul din Munchen - De ce vrea avocatul său mutarea procesului
Judecătorii Instanţei Supreme decid, astăzi, dacă acceptă sau nu cererea de strămutare a procesului prin care Cătălin Cherecheș a fost condamnat. Avocatul fostului primar de la Baia Mare, fugit în Germania și închis ulterior într-un penitenciar din Augsburg, spune că unul dintre motivele cererii ar fi lipsa de imparțialitate.
„Astăzi este termen pentru soluţionarea cererii de strămutare. Este vorba de solicitarea formulată anterior datei de 24 noiembrie, dată la care s-a dat hotărârea definitivă la Curtea de Apel Cluj. Deci, nu este o cerere de strămutare făcută ulterior. Nici nu s-ar fi putut dacă deja hotărârea era definitivă.
Din motive administrative, probabil că termenul a fost fixat după finalizarea cauzei la curtea de Apel Cluj. Curtea de Apel Cluj s-a grăbit să termine dosarul înainte de soluţionarea cererii de strămutare. Poate fi un semn de lipsă de imparţialitate pe care noi l-am invocat.
Din punct de vedere legal, Codul de procedură penală, permite admiterea unei cereri de strămutare, chiar după rămânerea definitivă a unei hotărâri dată în apel şi chiar dacă hotărârea este de condamnare", a declarat Răzvan Doseanu, avocatul lui Cătălin Cherecheş.
Cătălin Cherecheș ar putea să scape de închisoare. Judecătorii de la Instanța Supremă judecă cererea de strămutare a procesului, depusă de avocații fostului edil de la Baia Mare înainte de verdictul condamnării. Dacă magistrații o acceptă, atunci procesul se repune pe rol. Există și riscul ca faptele vizate să se prescrie. Acest lucru s-ar întâmpla în jumătate de an, potrivit avocatului său.
Instanța Supremă va analiza cererea de strămutare a procesului depusă de avocații lui Cătălin Cherecheș înainte de pronunțarea condamnării la ani de închisoare cu executare. Dacă cererea este acceptată, acest lucru ar putea aduce o nouă perspectivă asupra cazului și ar putea duce la reluarea procesului.