MENIU

Cât vor costa mașinile electrice în viitorul apropiat? Autoturismele pe benzină vor deveni un lux

Maşinile electrice vor fi mai ieftine decât maşinile pe benzină, în Europa şi Statele Unite, până în 2025, pe fondul ieftinirii preţului bateriilor, potrivit unui studiu Bloomberg.

În prezent, bateriile reprezintă aproape jumătate din costul unei maşini electrice, iar preţul acestora va scădea cu aproape 77% în perioada 2016-2030, a spus cercetătorul britanic Colin McKerracher, citat de Bloomberg.

Renault, producătorul maşinii electrice Zoe, prevede că costurile totale ale deţinerii unei maşini electrice vor fi egale cu cele ale unui vehicul care are motor cu combustie internă, începând din 2020, susţine Gilles Normand, vicepreşedintele diviziei de maşini electrice a companiei franceze. 

Potrivit vicepreşedintelui Renault, costurile tehnologiei maşinilor electrice se vor reduce, pentru că sunt din ce în ce mai multe descoperiri la acest nivel, aşa că preţul unui maşini electrici va scădea. Pe de altă parte, preţul unei maşini cu motor cu combustie internă va creşte pe fondul reglementărilor mai riguroase, scrie Go4it

Mai multe articole despre:
studiu maşini electrice