MENIU

Cât timp este necesar pentru o spălare corectă a mâinilor? Sigur nu știai asta!

Oamenii trebuie să se spele pe mâini minimum 20 de secunde, pentru a se asigura că au fost îndepărtate toate virusurile şi bacteriile periculoase care pot provoca gripă, infecţii sau probleme ale stomacului, susţin experţi britanici.

„Nu toată lumea se spală pe mâini în mod temeinic. Chiar dacă omul nu este afectat de bacilii pe care îi poartă, dacă nu se spală corect, el poate să-i transmită altora şi să le provoace probleme. Sunt deosebit de vulnerabili copiii şi vârstnicii, pentru care se poate impune prescrierea de antibiotice”, susţin specialiştii de la Societatea Regală Farmaceutică, potrivit descopera.ro

Un sondaj efectuat în Marea Britanie cu participarea a 2.000 de persoane arată că 84% dintre acestea nu îşi spală mâinile suficient. Peste cincizeci de procente dintre participanţi la sondaj au recunoscut că nu s-au spălat pe mâini, nici chiar după ce au mângâiat animale. Aproximativ o treime din cei chestionaţi susţin că pregătesc hrana, fără să-şi spele mâinile, iar o cincime dintre respondenţi recunoaşte că nu întotdeauna se spală pe mâini, după ce folosesc toaleta.