Cât te mai costă construcția unei case de 50 mp în 2023. Chiar dacă prețurile materialelor de construcții au crescut, prețul este unul convenabil!
Cu toate că prețurile materialelor de construcție au crescut semnificativ în ultimii ani, acest lucru nu îi împiedică pe români să își construiască propriile case, chiar și de dimensiuni reduse, cum ar fi cele de 50 mp.
Specialiștii în construcții au efectuat calcule pe baza prețurilor actuale ale materialelor, iar conform analizei platformei Vindem-Ieftin.ro, numărul celor care încep să construiască case cu suprafețe sub 100 mp, în regim propriu, a crescut cu aproximativ 15% în ultimii 5 ani.
Conform analizei, pentru construirea unei case de 50 mp în regie proprie, costul inițial estimat este de aproximativ 40.000 de euro, însă acesta poate crește cu până la 30-40% în funcție de materialele utilizate și caracteristicile construcției.
„Nevoia de spațiu i-a determinat pe oameni să construiască case mari, cu camere spațioase, dar un astfel de imobil vine la pachet și cu costuri ridicate: impozit, facturi, întreținere și alte cheltuieli. Pe fondul scumpirilor din segmentul rezidențial, clienții sunt tot mai tentați să își construiască propria casă pe pământ încurajați de altfel și de sistemul de lucru hibrid în care nu mai este atât de necesar o prezență la birou. Ultimii doi ani au fost ca un fel de duș rece pentru populație, dar mai ales pentru proprietarii de case impunătoare. Inflația și criza energetică au generat facturi record atât la încălzire, dar și la curentul electric. Au existat cazuri când oamenii au primit facturi cu 5 cifre. Totul a devenit mai scump”, a declarat, pentru Adevărul, Cosmin Răileanu, CEO al platformei menționate.
Potrivit analizei, unele materiale de construcție necesare pentru construirea unei case în regim propriu au înregistrat creșteri de preț de peste 25%. Cărămida, pavajele și panourile tip-sandwich au înregistrat cele mai mari creșteri de prețuri, de 25.86%, 21.63% și, respectiv, 23.69%, la începutul anului 2023.
Prețurile pentru țeava rectangulară au crescut cu 18.92%, în timp ce țigla metalică a înregistrat o creștere de 9.29%. În schimb, prețul oțelului beton este mai ieftin cu aproximativ 10% decât în anul precedent, iar prețul OSB-ului a scăzut cu mai mult de un sfert - 27.84%.
Însă, toate costurile sunt considerabil mai mari dacă ne raportăm la anul 2021, cu creșteri de peste 100% în cazul unor materiale de construcție. De exemplu, în 2021, prețul pentru țigla metalică era de aproximativ 23 de lei/mp, în timp ce doi ani mai târziu prețul a ajuns la peste 41 de lei/mp. Cea mai mare creștere a fost înregistrată de prețul panourilor tip-sandwich, care a crescut de la 52.95 de lei/mp în 2021, la peste 130 de lei/mp în 2023.