Cât de penali sunt Baconschi, Kovesi, Macovei și Danileț? Resturi de pușcărie în căutarea unor infractori
Rămîn băsist“, zice Teodor Baconschi la un interviu televizat. Apoi, aduce la zi icoana turnătorului Petrov pe care o poartă în suflet: „Nu am de ce să mă dezic de preşedintele Traian Băsescu, un om de stat cu real talent, care a făcut mult bine României, în ciuda păţaniilor prin care a fost şi el nevoit să treacă“.
Teodor Baconschi a fost ambasador la Paris în 2009, cînd Băsescu a fost votat la viteză superluminică, alegătorii raportați de ambasadă curbînd spațiul, comprimînd timpul și demonstrînd, după 90 de ani de la experimentul lui Arthur Eddington, că teoria relativității e valabilă. Pentru fapta de a fi înghesuit 15 voturi într-un minut în favoarea șefului său politic și pentru obținerea de foloase necuvenite personale, cum ar fi numirea imediată în funcția de ministru de Externe, Baconschi trebuia luat cu duba, anchetat, judecat și, dacă instanța ar fi avut cunoștințe elementare de fizică, băgat la pușcărie.
Cu toate astea, Baconschi a zburdat liber, neatins de Justiție, și a făcut carieră pe toată durata mandatelor lui Petrov, îndestulîndu-se, alături de întreaga faună a securiștilor din MAE, din bugetul de stat.
Dar nu numai el a rămas dator cu pușcăria. Monica Macovei, băsistă și ea, făptuitoare și ea, neatinsă nici ea de mîna procurorilor. Macovei a intrat ilegal în arhiva SIPA și a extras documente secrete, fără ca legea, gestionată de SRI și DNA la ordinul lui Băsescu, să-i clintească un fir de păr de pe buza superioară.
Nu trebuie uitat Cristi Danileț, karatistul de la CSM, care, conform cablogramelor WikiLeaks, a încredințat secrete de stat, din aceeași arhivă SIPA, unei puteri străine. Pentru fapta prevăzută în Codul Penal cu pușcărie serioasă, Danileț n-a fost chemat să dea socoteală, fiindcă, firește, sistemul l-a protejat.
Laura Codruța Kövesi a luat bani în 2009 de la „infractorul fugar“ Ghiță, pe atunci băiatul de aur al SRI. I-a luat ilegal, ca să-l aducă la București cu un avion privat pe fugarul Nicolae Popa, omul pus la păstrare în Bali. Aducerea lui Popa i-a procurat turnătorului Petrov un nou mandat de președinte, iar făptuitoarei Kövesi foloase personale. Băsescu a numit-o iar procuror general, pișîndu-se pe avizul negativ al CSM, iar patru ani mai tîrziu a numit-o șefă la DNA. Cînd a venit vremea trimiterii în judecată, Codruța a fost extrasă din țară și propulsată, printr-o comedie publică, în fruntea unei instituții europene care n-avea nici măcar adresă și ștampilă, darmite un consens comunitar.
Tatăl politic al acestor făptuitori, Băsescu, a scăpat și el de pușcărie pe persoană fizică, acordîndu-i-se luxul de a o face prin interpuși, adică prin frate, nepot, amantă și ginere, toți multimilionari. Băsescu a fost făcut scăpat din strînsoarea sentințelor penale în cel puțin trei dosare documentate riguros în presă, dar închise de DNA înainte de a fi deschise.
Nu e nici o urgență cu aceste subiecte, n-a stat nimeni să le ancheteze, n-a îndrăznit nimeni să pronunțe condamnări. Ele sînt deja amintiri și urmează să devină legende. Sînt, în același timp, rămășițe de pușcărie, niciodată executate, niciodată onorate. Sînt mulți infractori reabilitați de trecerea timpului și care acum pozează în figuri istorice. Nu-i înșirăm aici pe toți. Am zis doar să-i ținem minte pe cîțiva. Și poate pe alții, scrie solidnews.ro