MENIU

Cât de mult îţi afectează personalitatea anotimpul în care te-ai născut

Nenumăraţi factori pot influenţa dezvoltarea fătului. Alimentaţia maternă joacă un rol important, deficitul de vitamină D sau C influenţând dezvoltarea creierului a inimii şi a oaselor. Însă, în cadrul unui studiu, cercetătorii au descoperit că şoarecii născuţi vara se adaptau mult mai greu la condiţiile din iarnă.

Un studiu recent a încercat să analizeze dacă descoperirile realizate pe şoareci pot fi aplicate şi în cazul oamenilor, cercetătorii au realizat profilul comportamental al unor studenţi şi adulţi şi l-au corelat cu anotimpul în care aceştia s-au născut.

Rezultatele lor, deşi sunt preliminare, sugerează că există un anumit tip comportamental aferent fiecărui sezon.

Primăvara

Copiii născuţi în martie, aprilie şi mai au obţinut un scor mare pe scala hipertimiei. Hipertimia este în general starea de optimism. Însă copiii născuţi în lunile primăverii sunt mult mai susceptibili la opusul hipertimiei, depresia clinică. Majoritatea persoanelor depresive, dintr-un studiu la care au participat 58.000 de subiecţi, erau născute în luna mai. Persoanele născute în luna noiembrie sunt cel mai puţin susceptibile la depresie.

Vara

Persoanele născute vara au obţinut acelaşi nivel al hipertimiei precum persoanele născute primăvara. Însă aceste persoane sunt predispuse şi la ciclotimie, alternarea stării depresive cu cea de fericire. Însă acestea nu sunt simptome aferente personalităţilor bipolare.

Toamna

Persoanele născute toamna au un nivel scăzut al depresiei şi nu sunt predispuşi la dezvoltarea personalităţii bipolare. Singura particularitate a celor născuţi toamna este că au tendinţa de a se enerva uşor.

Iarna

Persoanele născute iarna au tendinţa de a dezvolta boli psihice precum schizofrenia, tulburare bipolară şi depresie. Însă persoanele din acest anotimp nu se enervează la fel de uşor precum cele născute toamna. Conform unui studiu în care au fost implicate 300 de vedete, persoanele născute în ianuarie şi februarie au cele mai mari şanse să devină vedete, aceste luni fiind corelate cu creativitatea şi rezolvarea problemelor.

Mai multe articole despre:
făt stare psihică anotim