MENIU

Cât de mare este riscul de noi CUTREMURE în Arad? Ce spun specialiștii

Cele 2 cutremure cu magnitudine însemnată care au lovit luni seară zona Aradului au readus în atenție, la nivel de specialiști locali, discuția despre cât de frecvent se pot produce astfel de fenomene. Potrivit Planului de Analiză și Acoperire a Riscurilor din județul Arad, seismele cu magnitudine 4 revin o dată la 8-10 ani.

Datele istorice privind seismele din vestul țării încep la sfârşitul secolului XVIII. Pentru municipiul Arad sunt menţionate 11 cutremure cu intensitate mai mare de IV grade şi 9 cu magnitudini mai mari decât 4,1, potrivit aradon.

 

Se observă că cele mai mari seisme de magnitudine maximă 4,7 (intensitate VII) s-au produs în secolele trecute. Trebuie menţionat că zona Banat este caracterizată de mutarea zonelor active. Dacă în perioadele anterioare, zonele active au fost cele din sud (Moldova Nouă) şi nord (Arad, Sânicolau Mare), în secolul nostru au fost mai active zonele centrale (Banloc, Parţa).

 
 
Municipiul Arad este amplasat în partea de nord a zonei seismogene Banat, o falie trecând chiar prin apropierea lui. De asemenea alte falii trec pe lângă oraşele Lipova, Chişineu Criş, Curtici şi Nădlac, precum şi pe lângă comunele Pecica şi Vinga.

 

VARIANTA OPTIMISTĂ ȘI VARIANTA PESIMISTĂ PENTRU ARĂDENI

Conform sursei citate, „Sunt date două variante, una optimistă cu perioade de revenire mai mari şi una pesimistă cu perioade de revenire mai mici”.

 

Luând în considerare varianta optimistă, specialiștii care au întocmit planul de analiză și acoperire a riscurilor au stabilit că seismele cu stare limită „de serviciu”, cu magnitudine 4 și intensitate VI au o perioadă de revenire de 8-10 ani, seismele cu stare limită „de avariere”, cu magnitudine 5 și intensitate VII-VIII au o perioadă de revenire de 50 de ani, iar seismele cu stare limită „ultimă”, cu magnitudine 6 și intensitate IX au o perioadă de revenire de peste 450 de ani.

Mai multe articole despre:
cutremur arad seism richter cladiri