MENIU

Cât de eficiente sunt, de fapt, medicamente cu statine, pentru reducerea colesterolului?

Specialiștii atrag atenția că utilizarea haotică a medicației poate fi riscantă

Medicamentele pe bază de statine, recomandate pentru scăderea colesterolului, au devenit extrem de populare, dar utilizarea lor nu este lipsită de controversate și riscuri reale.

Statinele sunt medicamente folosite pentru a reduce valorile colesterolului, iar acestea pot fi valoroase în controlul colesterolului LDL și prevenirea bolilor cardiovasculare. Totuși, efectele secundare pot fi un motiv de îngrijorare.

Una dintre raportările destul de frecvente în cazul persoanelor care urmează tratament cu statine se referă la spariația unei stări de oboseală, chiar epuizare, în special după efort, scrie doc.ro.

Statinele pot fi prescrise de medic în cazul în care pacientul are un risc total foarte mare de a dezvolta anumite afecțiuni cardiovasculare. Bolile asociate cu ateroamele (depunerile de grăsimi și colesterol de pe pereții vaselor de sânge și arterelor), cum ar fi bolile cardiace, accidentul vascular cerebral și ateroscleroza pot fi factori care influențează recomandarea tratamentului cu statine.

Un alt factor poate fi diabetul, care crește riscul de a dezvolta afecțiuni asociate cu plăcile de aterom.

Alt factor este riscul de boală cardiovasculară pe o perioadă de 10 ani. Dacă acesta se situează la 7,5% sau peste acest prag, atunci medicul va lua în considerare recomandarea tratamentului cu statine.

Dacă ai întrebări specifice despre tratamentul cu statine, este important să discuți cu medicul tău specialist.

Mai multe articole despre:
medicamente statine colesterol pericol sanatate