Cât costă un “RCA pentru câine” și cine este obligat să îl cumpere?
Tragedia din zona Lacul Morii, în urma căreia o femei a murit, după ce a fost mușcată de câini, a readus în atenție un lucru mai puțin popularizat, deși este vorba de lege. O parte a proprietarilor de câini sunt obligați să se asigure pentru eventualele daune provocate de animalul de companie. Este vprba de o serie de rase considerate periculoase, dar este posibil ca acest tip de protecție financiară să se extindă.
Ordonanța de Urgență a Guvernului (OUG) numărul 55/2002 obligă toți proprietarii de câini periculoși să își cumpere asigurare de răspunderi pentru acoperirea eventualelor daune pe care animalul de companie le poate provoca.
Legea nu face referiri concrete la acoperiri însă produsele disponibile pe piață și analizate de www.studiifinanciare.ro se referă la vătămări cauzate oamenilor sau animalelor, dar și la multe alte acoperiri.
Cum ar arăta și cât ar costa un “RCA pentru câine”
Chiar dacă legea nu specifică, asigurarea poate fi cumpărată și de proprietari de câini care nu sunt din rase periculoase
Legea spune că limitele de răspundere, adică suma asigurată, poate varia între 200 și 100.000 de euro, iar calculele făcute de studiifinanciare se referă la o limită de 5000 de euro și alta de 50.000 de euro.
Pentru pragul maxim, prima anuală, adică prețul asigurării, este de aproximativ 970 de euro. Pentru o sumă asigurată de 5.000 de euro, prima anuală nu sare de 100 de euro, cât o asigurare de locuință în București, sau jumătate din costul unui RCA mediu.
Caz concret. Cum arată oferta unui asigurător și proprietarii căror câini sunt obligați să se asigure?
Caz analizat:
• Proprietar câine: persoana fizica
• Rasa de caine detinuta -> conform conditiilor de asigurare, trebuie sa fie una dintre categoriile:
Categoria I: câinii de luptă şi de atac, asimilaţi prin caracterele morfologice cu câini de tipul Pit Bull, Boerbull,
Bandog şi metişii lor;
Categoria II: câinii din rasele American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino
Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobănesc Caucazian, Cane Corso şi metişii lor.
• Limita de raspundere: 50,000 euro in agregat si per eveniment
• Se considera ca s-au efectuat vaccinarea antirabică şi rapelurile la zi
- Acoperire: Daune materiale și vătămări corporale/deces cauzate terților, din culpa asiguratului
- Asigurarea este valabilă pe teritoriul României
- Nu se acopera: Orice prejudiciu rezultat din răspândiri de boli infecto-contagioase sau parazitare de către animalul aflat în proprietatea sau deținerea asiguratului;
Prejudicii produse de orice animal care participa la lupte - Beneficiarul politei: terţă persoană prejudiciată prin fapta animalului aflat în proprietatea sau deţinerea
Asiguratului, îndreptăţită să primească despăgubirea, în cazul producerii sau apariţiei evenimentului asigurat. - Daună: prejudiciu produs unei terţe persoane prin fapta animalului aflat în proprietatea sau deţinerea Asiguratului, sub forma daunelor materiale, vătămărilor corporale sau decesului, în legătură cu care Asiguratul primeşte o cerere scrisă de despăgubire în timpul perioadei de asigurare sau ulterior acesteia, dar înainte de a fi operat prescripţia extinctivă referitoare la dreptul păgubitului de a solicita repararea prejudiciului suferit.
- Riscuri si cheltuieli acoperite de polita:
(i) deces sau vătămare corporală a persoanelor;
(ii) rănirea sau uciderea altor animale;
(iii) daune materiale cauzate bunurilor terţilor.
(i) cheltuielile efectuate de către Asigurat în procesul civil, dacă a fost obligat la desdăunare (inclusiv în cazul în care acţiunea penală pusă în mişcare nu mai este judecată, iar acţiunea civilă rămâne în competenţa instanţei penale), decurgând din evenimente asigurate produse în perioada de valabilitate a poliţei;
(ii) cheltuielile efectuate de către terţul păgubit în procesul civil, în scopul obligării Asiguratului la plata unor despăgubiri, ca urmare a producerii unor evenimente asigurate, dacă Asiguratul a fost obligat prin hotărâre judecătorească definitivă la plata acestora (inclusiv în cazul în care acţiunea penală pusă în mişcare nu mai este judecată, iar acţiunea civilă rămâne în competenţa instanţei penale) - Excluderi ale produsului de asigurare:
(i) pretenţii de despăgubire formulate pentru daune produse cu intenţie de către Asigurat;
(ii) pretenţii de despăgubire formulate pentru daune produse ca urmare a comiterii unei
infracţiuni, exceptând infracţiunile de vătămare corporală din culpă şi omor din culpă comise prin fapta animalului pentru care Asiguratul răspunde;
(iii) amenzi de orice fel, penalităţi, dobânzi precum şi cheltuieli de judecată la plata cărora ar fi obligat Asiguratul prin hotărâre penală, precum şi cheltuieli de executare a hotărârilor privind plata despăgubirilor;
(iv) daune provenind din sau în legătură cu răspunderea care se naşte din orice contract sau înţelegere scrisă, verbală sau subînţeleasă;
(v) pretenţii de despăgubire rezultate din sau în legătură cu daunele morale;
(vi) pretenţii de despăgubire rezultate din sau în legătură cu daune cauzate propriilor angajaţi prin fapta animalului pentru care Asiguratul răspunde;
(vii) orice prejudiciu rezultat direct sau indirect din contaminări cu, sau răspândiri de boli infecto-contagioase sau parazitare de către animalul aflat în proprietatea sau deţinerea Asiguratului;
(viii) prejudicii produse de orice animal care participă la lupte;
(ix) prejudiciile produse cu ocazia unui atac al animalului provocat de către persoana prejudiciată;
(x) prejudiciile create persoanelor care locuiesc sau gospodăresc împreună cu Asiguratul;
(xi) prejudiciile produse cu ocazia însoţirii animalului în locuri publice de către o persoană care se află sub influenţa băuturilor alcoolice, substanţelor halucinogene, narcoticelor, precum şi de o persoană care datorită unei boli psihice sau altei cauze, nu conştientizează rezultatul faptelor sale.