Casele de pensii, luate cu asalt pentru ajutorul de deces. În București s-au dublat cererile
Efectul mai puțin vizibil al valului de decese din valul 4 este supraaglomerarea sediilor caselor de pensii, pentru depunerea cererilor de ajutor de deces. În București, de exemplu, este vorba de o dublare, potrivit informațiilor oferite chiar de ministrul Muncii, Raluca Turcan.
În condițiile în care media deceselor provocate de COVID a fost de 450, în ultima săptămână, aparținătorii celor dispăruți au luat cu asalt ghișeele caselor de pensii.
"Ultimele centralizări făcute la nivelul caselor de pensii județene indica o creștere semnificativă a numărului solicitărilor pentru plata ajutoarelor de deces. Este o realitate foarte trista, dar se cuvine ca ea sa fie cunoscuta - numai la nivelul Capitalei vorbim de o dublare a solicitărilor față de cele primite in anii trecuți," a declarat Raluca Turcan.
Ministrul Muncii a precizat că toate caselor de pensii au primit sumele necesare pentru a onora toate cererile, fără întârzieri. Totodată, directorii au fost îndemnați să le comunice oamenilor, cu fiecare ocazie, că vaccinarea este cea mai importanta soluție la îndemâna vârstnicilor pentru a reduce riscul de infectare si riscul de a face o forma grava a bolii.
Mai multe articole despre:
casa de pensii
ajutor de deces
ajutor de deces COVID
ajutor de deces bucuresti