Casa rezistentă la un cutremur de 10 grade e gata în 60 de zile. Cum arată și cât costă
Teama de cutremur schimbă preferinţele românilor în materie de locuinţe. Sunt tot mai căutate casele pe structură metalică, prevăzute să reziste la seisme de peste 10 pe scara Richter. Iar unii dezvoltatori propun chiar ridicarea unor ansambluri de locuinţe realizate în totalitate din containere.
Dacă în urmă cu 10 zece ani conceptul de casă metalică aproape că nu exista în ţara noastră, acum tot mai mulţi vor să-şi ridice o astfel de construcţie. În primul rând rezistă la cutremure deosebit de puternice, iar în al doilea rând, casa e gata într-un timp foarte scurt.
"Durata medie de constructie este intre 3 si patru zile. Complet finisata, la gata, va puteti muta", spune CĂLIN HORIA manager vânzări.
Preţul unei astfel de locuinţe este de aproximativ 60.000 de euro, dar poate să difere în funcţie de mărimea casei.
Un dezvoltator bulgar le propune însă românilor o variantă ceva mai ieftină. Apartamente din containere de metal. Costă 10.000 de euro fiecare, vin complet mobilate şi pot căpăta orice întrebuinţare.
Astfel de locuinţe pe structură metalică sunt populare în statele din vest. Destui europeni le preferă datorită costurilor de construcţie reduse, siguranţei şi timpului scurt de execuţie.