MENIU

Carmen Harra își dorește să devină din nou mamă, la 63 de ani

Carmen Harra, în vârstă de 63 de ani, a vorbit deschis despre faptul că și-ar dori să fie din nou părinte.

Are multă dragoste de oferit și se simte foarte bine în postura de mamă! Chiar dacă are deja o fiică, Carmen Harra se gândește serios la mărirea familiei sale. Cunoscuta clarvăzătoare își propune să devină din nou părinte, la vârsta la care alte femei au deja nepoți, susținând că trăiește o perioadă extrem de fericită a vieții, în care nu își dorește decât să ofere și altora din bucuria sa.

Astfel, Carmen a decis că adopția unui copil ar fi răspunsul acestor sentimente inedite, care i-au schimbat modul de gândire. "Eu sunt cea mai fericită! Dacă aș putea să adopt, eu cred în adoptat, cred în asta și mi-am propus să adopt chiar și un adult. Într-un fel l-am adoptat și pe asistentul meu. Cu cât avem copii mai mulți, copii în sensul că toți rămânem în inimă noastră. Eu sunt copil, nu o să îmbătrânesc niciodată și nu vrem să îmbătrânim, în interior. La nivelul sufletului vrem să fim mereu tineri și să iubim și să fim mereu fericiți, dar cred în a adopta, cred în a face bine, cred în a dărui", a declarat vedeta în cadrul unei emisiuni de la Antena Stars, conform click.ro

Mai multe articole despre:
Carmen Harra