MENIU

Carmen Dan: Au fost descoperite 5 cazuri de abuzuri contra unor persoane care n-au comis violenţe

Carmen Dan, ministrul afacerilor Interne, a făcut declaraţii după 9 zile de la evenimentele regretabile din data de 10 august, când a avut loc mitingul Diasporei.

Carmen Dan a precizat că i s-a prezentat raportul privind evenimentele din 10 august.

Citiţi şi:

Rareş Bogdan o desfiinţează pe Carmen Dan: "Ne-a aburit. A făcut o declaraţie jenantă"

"Astăzi mi s-a prezentat raportul privind evenimentele din 10 august. Încep prin a prezenta scuzele mele tuturor celor care au avut de suferit, fie ei membri ai forțelor de ordine sau civili. Nu am nicio ezitare să prezint acest raport în parlament sau în CSAT. Au fost deschise 21 de dosare penale, trei persoane au fost arestate, au fost aplicate 64 de amenzi contravenționale

De mâine vom merge la parchetele civile cu date si sesizări. Avem 2 terabytes de filmări. Jandarmeria a identificat sute de persoane care au comis violențe. Au fost descoperite 5 cazuri de abuzuri contra unor persoane care nu au comis acte de violență.

Raportul are 90 de file și este clasificat secret de serviciu. Conform datelor din raport care pot fi făcute publice, MAI a cerut instituțiilor partenere date privind acest protest. Fluxul informațional nu a adus noutăți. Cazan a avut la dispozitive resurse suplimentare, dar și jandarmi din București, Constanța, Craiova. Dacă există o lege care permite jandarmilor să folosească gaze lacrimogene, nu există o lege care să permită protestatarilor să arunce cu pietre din pavaj", a afirmat Cramen Dan.

Dan, atac la servicii: Informaţiile primite înainte de 10 august nu au arătat o situaţie de criză

Carmen Dan a anunţat că informările venite de la servicii referitoare la mitingul din 10 august au avut caracter general şi nu au arătat o situaţie de criză care, prin complexitate, să ameninţe situaţia politică sau socială.

"Nu a existat un organizator care să-şi asume responsabilitatea legală. Legea reglementează şi adunările publice spontane, dar nu am fost într-o astfel de situaţie. Acest protest a fost anunţat în spaţiul public şi în mass-media. Acest raport are 90 de file şi e clasificat secret de serviciu. Natura clasificată este dată de faptul că informaţii date vizează date solicitate unor instituţii”, a declarat Carmen Dan.

"Existau două grupuri de protestatari: unul în Piața Victoriei, unul în Piața Universității. Nu au existat intenții din partea jandarmilor de a provoca mulțimile. La ora 16 s-a prezentat prefectul în piață. Grupările se îndreptau spre intrarea în curtea Palatului Victoria, printre mașini, dinspre strada Paris. În fața Guvernului se permite o presiune constantă, pentru a bloca regruparea jandarmilor. Jandarmeria a folosit gaze iritante abia acum", a mai zis ministrul de Interne, care apoi a făcut o radiografie cronologică a evenimentelor:

"Ora 16:53: primul jandarm rănit. Jandarmii au optat pentru acțiune defensivă, descurajantă, ce a repliat grupul de protestatari. Conform art. 17 din legea 60/1991, dacă adunările publice își pierd caracterul pașnic, autoritățile pot interveni pentru a restabili ordinea publică.

Ora 18:00: Comandantul acțiunii convoacă o ședință cu șefii de dispozitiv. La ședință a participat și un procuror militar.

Ora 18:48: Apariția în piață a galeriilor de fotbal. Venirea acestora nu s-a făcut în grup organizat, împiedicând Jandarmeria să le blocheze accesul în piață.

Ora 20:00: Comandantul prezintă necesitatea unei intervenții pentru restabilirea ordinii publice. Prefectul este de acord. Este semnalată prezența unui grup de suporteri violenți pe Iancu de Hunedoara. Au fost persoane care nu s-au delimitat de cei agresivi.

Orele 21:00-22:00: Au fost efectuate în mod repetat avertizări și somații cu dispozitive de intervenție sonoră. A fost apoi o ultimă somație pentru ca protestatarii să părăsească piața.

Ora 22:53: dispeceratul 112 semnalează că pe Calea Buzești sunt persoane violente. Jandarmeria cere intervenția Poliției.

Ora 23:01: Echipajele spun că nu există violențe sau vandalism în zonă, astfel că se retrag. Echipajele sunt blocate de oameni. Alte 3 echipaje ale Poliției sunt blocate după aceasta. Jandarmii sunt trimiși către polițiștii blocați. În acest moment, cei doi jandarmi sunt izolați, unuia dintre ei fiindu-i sustras pistolul. Comandantul ordonă restabilirea ordinii publice.

O armă de foc fusese sustrasă, era în posesia unui agresor. Persoane pașnice, dar care n-au părăsit zona, au avut de suferit.

Ora 01:00: ordinea publică a fost restabilită", a spus Carmen Dan, care a susţinut că Jandarmeria are voie să folosească echipamentul din dotare: "Dacă Jandarmeria are o lege care permite folosirea echipamentului din dotare, nu există o lege care dă protestatarilor să folosească obiecte contondente. 70 de persoane au fost transportate la spital, dintre care 14 jandarmi. 3 jandarmi au fost internați în spital".

Carmen Dan a prezentat un top a ceea ce a numit ea "manipulări"

Ministrul Afacerilor Interne a prezentat mai multe informaţii despre miting pe care le-a catalogat drept manipulări. Printre acestea, se numără şi cea privind ieşirea femeii jandarm din spital sau faptul că forţele de ordine ar fi bătut o femeie în scaun cu rotile.

"Jandarmeria trimisă în punctul de frontieră să prevină oamenii să vină la protest, fapt ce a dus la aglomerarea foarte mare. În realitate, punctul de trecere al frontierei Borş a fost tranzitat de 8.359 cetăţeni români şi străini, unii turişti, nu care aveau scopul de a veni la protest”, a fost prima informaţie pe care Carmen Dan a catalogat-o drept manipulare.

De asemenea, ministrul a precizat că informaţiile vehiculate în spaţiul public potrivit cărora forţele de ordine ar fi bătut o femeie în scaun cu rotile sunt false.

"Au fost prezentate informaţii potrivit cărora jandarmii au bătut o persoană în scaun cu rotile. Este regretabil şi josnic faptul că sunt folosite persoane în scaunul cu rotile. Imaginile arată că aceasta s-a aruncat pur şi simplu din cărucior", a completat Dan.

Tot drept manipulare a fost etichetată şi informaţia potrivit căreia jandarmii ar fi bătut un pensionar. "Un pensionar a fost bătut fără milă de jandarmi. În realitate, bărbatul a atacat jandarmii în dispozitiv. Ulterior i s-a întocmit dosar penal pentru ultraj”, a spus ministrul Afacerilor Interne.

Carmen Dan a declarat că au fost şi instigatori printre manifestanţi, care îndemnau la violenţă asupra forţelor de ordine. "Mălin Bot sau alţii instigau să ia armele jandarmilor şi să îi împuşte în cap”, a spus Carmen Dan.

"În Piaţă au fost manifestanţi paşnici pe care Jandarmeria i-a acoperit cu gaze. Au fost doar 2-3 violenţi. Procurorul prezent în Piaţă a notat că, în jurul orei 16.00, aproximativ 1.000 de persoane se manifestau violent la adresa protestatarilor paşnici, cât şi a jandarmilor. Altă manipulare. Cei doi jandarmi lăsaţi în urmă. Jandarmii făceau parte dintr-o trupă menită să intervină în zona fast food, în urma unui apel la 112. Tânăra a căzut. Colegul ei a înercat să o ajute să se ridice”, a declarat ministrul.

Carmen Dan a precizat că în imaginile transmise de la spitalul unde a fost internată femeia jandarm agresată la miting apărea de fapt colega acesteia, nu ea.

"În realitate, femeia prezentată este colega celei agresate. Traumatism coloană cervicală a fost primul diagnostic. Ulterior, în urma investigării computer tomograf, a fost schimbat diagnosticul. Cum v-aţi fi aşteptat să iasă Ştefania din spital. Eraţi fericiţi dacă ieşea în scaunul cu rotile?”, a întrebat ministrul.

Printre datele pe care Carmen Dan le-a catalogat drept manipulări s-a numărat şi fotografia cu jandarmul aflat faţă în faţă cu sora sa, plângând împreună, ce a fost prezentat ca fiind din Piaţa Victoriei. Ministrul spune că, în realitate, era vorba de o imagine la un miting din Sofia din 2013. Totodată, şi informaţia potrivit căreia s-ar fi încercat oprirea oamenilor să ajungă cu trenurile sau microbuzele în Bucureşti este falsă, a mai spus ministrul.


Mai multe articole despre:
carmen dan despre proteste 10 august