MENIU

Care sunt cele 4 obiceiuri sanatoase ale persoanelor longevive din toata lumea

Foto arhivă

Cine dorește să adopte cele mai bune obiceiuri ale persoanelor foarte longevive există patru trucuri care, odată aplicate, chiar ajută.

Dean și Anne Ornish, un cuplu care cercetează și scrie despre stilurile de viață care pot îmbunătăți situația pacienților diagnosticați cu afecțiuni precum diabetul, prezintă câteva dintre descoperirile lor în nouă carte „Undo It! With Ornish”. Ei arată că multe afecțiuni, precum inflamatiile cronice, stresul oxidativ (ruperea echilibrului natural dintre radicalii liberi și antioxidanții din organism) și schimbările din microbiom au aceleași surse.

Cei doi experți au descoperit că majoritatea problemelor biologice provine din patru factori esențiali din stilul de viață:

– cum mâncăm;
– controlarea stresului;
– mișcarea;
– prioritizarea relațiilor personale.

În prezent, soții Ornish realizează primul lor studiu pentru a determina dacă îmbunătățirea acestor patru factori poate ajută la vindecarea maladiei Alzheimer în primul stadiu.

„Această teorie oferă o baza mai științifică pentru înțelegerea bolii și explică de ce Zonele Albastre și unele țări asiatice au rate mai mici ale acestor boli cronice”, a spus Dr. Ornish într-un interviu cu expertul în longevitate Dan Buettner, fondatorul conceptului Zonelor Albastre despre locurile de pe planetă unde oamenii trăiesc mult și sunt sănătoși.

Well + Good prezintă cele mai importante 4 obiceiuri sănătoase ale persoanelor cu cea mai mare longevitate din lume:

1. Au o dietă preponderent vegetariană

Locuitorii Zonelor Albastre au o alimentație aproape vegetariană. „Mănâncă între 90 și 100% alimente vegetale (…)”, a spus Buettner. Legumele, fructele, semințele și oleaginoasele au beneficii pentru inima, intestine și creier. În plus, sunt asociate cu un risc mai mic de boli cardiace, prevenirea celor două tipuri de diabet, un risc mai mic de cancer și prevenirea maladiei Alzheimer.

Oamenii din Zonele Albastre mănâncă ocazional și cantități mici de carne și beau apă, cafea și vin.

2. Își țîn stresul sub control cu ajutorul grădinăritului

Cercetătorii acum abia încep să înțeleagă cât de mult contribuie stresul la apariția bolilor, însă studii anterioare arată clar efectele negative ale listelor interminabile de sarcini și ale nopților pierdute. Oamenii de știință cred că astfel de practici pot duce la apariția bolilor neurodegenerative precum Alzheimer.

Din fericire, sunt multe moduri de a preveni și ține sub control stresul, de la meditație la rugăciune sau dans. Însă în Zonele Albastre grădinăritul este cea mai populară practică de eliminare a stresului. Printre efectele pozitive ale acestei activități se numără întârzierea apariției simptomelor demenței și îmbunătățirea sănătății mintale și fizice.

3. Fac mișcare zilnic

Locuitorii Zonelor Albastre nu se omoară cu muncă, dar viețile lor sunt dinamice, a spus Emily Kiberd, fondatoarea Urban Wellness Clinic din New York. Ei obișnuiesc să meargă pentru a-și face cumpărăturile, dansează, practică thai chi, merg pe bicicletă. Fitnessul, mersul pe jos, dansul și pedalatul pe bicicletă reduc riscul bolilor cardiovasculare. Chiar și o porție de numai 15 minute pe zi din aceste activități poate face diferența între sănătate și boală.

4. Rămân în legătură cu comunitatea

Să ai în viață ta oameni pe care să-i iubeșți și de care să ai grijă și care să-ti ofere în schimb dragostea și grijă lor e un lucru bun pentru orice om. „Dragostea nu este ceva despre care auzi în fiecare zi în medicină (…), deși este probabil cea mai valoroasă”, a spus Anne Ornish.

Un studiu a demonstrat că riscul de demență este mai redus la persoanele cu vârstă sub 75 de ani care au relații sociale ce le oferă satisfacții. Așa că atunci când te gândești cum să ai grijă de ține azi, ai grijă să te întâlnești sau să vorbești cu cineva la care ții. Corpul și mintea îți vor mulțumi!

SURSA