MENIU

Caraș-Severin: Percheziții la traficanți de droguri. Trei grupări, în vizorul poliției

droguri resita

Polițiștii de la Combaterea Crimei Organizate din Timișoara și procurorii DIICOT din Caraș – Severin au făcut aproape 30 de percheziții, în Reșita. Ei vor să destructureze mai multe rețele de traficanți de droguri de risc și de mare risc. Acestea erau extrem de bine organizate, colaborând între ele.

Mai precis, membrii celor trei rețele își dădeau marfa unii altora, în cazul în care există cerere, iar dealerul nu avea substanța cerută. Ei vindeau inclusiv cocaină, în cluburi în special, dar și pe stradă. Mai grav este faptul că, înainte de închiderea școlilor din cauza pandemiei, aceștia vindeau drogurile și în vecinătatea unităților de învățământ, cumpărătorii fiind evident elevi. Citește continuarea pe realitateaderesita.net.

Mai multe articole despre:
Resita