MENIU

Carambol cu 5 mașini, în parcarea unui mall din Capitală. Două persoane au fost rănite

Sursa foto: Arhivă

Brigada Rutieră a anunţat că, sâmbătă în jurul orei 16.00, a avut loc un accident în parcarea subterană de la AFI Cotroceni, în sectorul 6 al Capitalei. Din primele date, este vorba despre cinci autovehicule implicate, trei dintre acestea aflate în mers, iar două în staţionare.

În urma impactului au rezultat două victime, dintr-un vehicul aflat în mişcare. Persoanele în cauză au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

„Doi conducatori auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele indicate fiind zero. Cel de al treilea conducător auto, rănit, urmează a fi testat. Poliţişti din cadrul Brigăzii Rutiere efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor producerii evenimentului”, potrivit news.ro.

Mai multe articole despre:
accident bucuresti victime