MENIU

Capitala, mai puţin afectată de inundaţiile după ploile torenţiale. Care sunt motivele

După două zile în care a plouat aproape continuu, singurele probleme vizibile sunt cele cauzate de numărul mare de mașini aflate în trafic, așa cum reiese și din informările Poliției Rutiere. 

Spre deosebire de ce se întâmpla în urmă cu mai mulți ani, nu au mai fost situații în care porțiuni întregi ale Capitalei să fie blocate de acumulări de apă.

Asta în condițiile în care, ca urmare a cantităților de apă importante căzute în perioada în care Bucureștiul s-a aflat sub atenționare de ploi puternice, peste media multianuală, sistemul de canalizare a trebuit să facă față unui volum de apă tranzitat de aproximativ 5,7 milioane m3 , ceea ce este echivalent cu aproximativ jumătate din volumul Lacului Morii.

Au existat 146 de intervenții, dar toate au fost rezolvate la timp astfel încât bucureștenii nu au avut parte de neplăceri cauzate de sistemul de canalizare. Probabil că un rol important îl are aici și înțelegerea, în sfârșit, a faptului că orice folosire improprie a canalizării prin aruncarea de gunoi menajer, de exemplu, se repercutează și asupra celor care fac asta. Un alt motiv pentru care Bucureștiul este, acum, o capitală în care ploile nu mai cauzează probleme ține și de lucrările de întreținere și modernizare derulate în ultimii ani.