MENIU

CANNES 2014: Proiectul cinematografic "Dogs", de Bogdan Mirică, la L'Atelier de la Cinefondation

<p>Cannes 2014. Niciun film din Rom&acirc;nia &icirc;n competiţia oficială</p>

Bogdan Mirică se numără printre cei 15 regizori invitaţi să participe la cea de-a zecea ediţie a L'Atelier de la Cinéfondation, un eveniment organizat între 16 şi 22 mai, la Festivalul de Film de la Cannes.

Împreună cu producătorii lor, regizorii vor avea oportunitatea de a întâlni potenţiali parteneri în încercarea de a-şi termina proiectele şi de a începe filmările, informează screendaily.com.

În perioada 16 - 22 mai, la L'Atelier de la Cinéfondation vor fi organizate întâlniri cu persoane interesate în a investi în proiectele lor.

De asemenea, vor participa producători şi regizori din Armenia, Bosnia, Brazilia, Canada, Chile, Franţa, Mexic, Nepal, Siria şi Spania.

L'Atelier de la Cinéfondation a fost creat în 2005, iar, din cele 141 de proiecte participante, 85 au fost lansate în cinematografe şi 44 sunt în preproducţie.

Bogdan Mirică a absolvit studiile Facultăţii de Jurnalism şi Comunicare din Universitatea Bucureşti. Mirică a lucrat ca redactor, copywriter şi scriitor, până în 2005, când, la numai 27 de ani, a devenit director de creaţie.

Pasiunea lui pentru lumea cinematografiei l-a determinat să studieze scenaristică şi producţie la Universitatea Westminster din Londra, pentru ca apoi să înceapă o carieră în acest domeniu. A debutat ca script reader pentru Studiourile Slingshot, apoi a început colaborarea cu MediaPro Pictures. După ce a scris scenarii precum "Ho Ho Ho" şi "Las Fierbinţi" şi 180), a realizat propriul său proiect, scurtmetrajul "Bora Bora".

Cea de-a 67-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes va avea loc în perioada 14 - 25 mai. Juriul competiţiei oficiale va fi prezidat de regizoarea neozeelandeză Jane Campion, singura femeie care a câştigat trofeul Palme d'Or pentru lungmetraj ("Pianul").

Mai multe articole despre:
film festival regizor Cannes festival Cannes cannes 2014