MENIU

Canicula face victime. Un tânăr de 32 de ani, din Iași, a decedat din cauza căldurii extreme. A fost găsit pe o bancă

Foto/Arhivă

Un tânăr de 32 de ani din Prigoreni, județul Iași, a murit din cauza caniculei. Acesta avea temperatura corporală de 43,3 de grade Celsius atunci când a fost găsit pe o bancă.

Un alt caz de hipertermie a fost înregistrat la Lețcani, la un bătrân de 74 de ani.

ȘOC TERMIC după furtuna care a lovit Bucureșitul. Temperaturile au scăzut cu peste 15 grade Celsius într-un interval scurt. Ce spun specialiștii

„Două cazuri de hipertermie azi noapte. Bărbat de 32 de ani adus din Prigoreni cu 43,3 grade. Din păcate a decedat în ciuda eforturilor de răcire și terapiei în UPU. A fost găsit pe o bancă. Al doilea de 74 ani adus din Leţcani. A fost găsit căzut în casă. Ambii au muncit pe afară”, a transmis prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD Iași.

Un bătrân în vârstă de 80 de ani a ajuns în comă în Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) de la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” din cauza căldurii. Bărbatul locuiește la ultimul etaj al unui imobil din zona Copou și, deși dispunea de aer condiționat, nu a reușit să facă față temperaturilor extrem de ridicate.

Tot mai mulți pacienți ajung la UPU de la Spitalul „Sf. Spiridon” din cauza căldurii, dar și a înțepăturilor de insecte

Și în această săptămână, mulți pacienți ajung la UPU de la Spitalul „Sf. Spiridon” din cauza căldurii, dar și a înțepăturilor de insecte. Luni, 15 iulie 2024, au avut nevoie de îngrijiri de urgență trei persoane cu vârsta de peste 80 de ani, care prezentau stări de lipotimie, una dintre ele fiind în comă. Probleme din cauza căldurii nu au doar vârstnicii. Astfel, marți, 16 iulie 2024, la UPU de la Spitalul „Sf. Spiridon” a ajuns un pacient în vârstă de 46 de ani, cu lipotimie în mașină, în contextul excesului de cafea și tutun.

 
„Numărul de pacienți care ajung în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului «Sf. Spiridon» este în continuare foarte mare, unii dintre ei având stări grave din cauza căldurii. Astfel de cazuri se întâlnesc, în special, la persoane vârstnice, dar avem acum și un pacient tânăr, 46 de ani, căruia i s-a făcut rău la volan. A ajuns la UPU cu lipotimie, dar a răspuns foarte bine la tratament. În schimb, vârstnicii au ajuns cu temperaturi foarte crescute, unul dintre cazuri fiind al unui bărbat de 80 de ani, care locuiește în zona Copou, la ultimul etaj al unui bloc. Deși aerul condiționat era pornit în momentul în care echipajul de Terapie Intensivă a intrat în apartament, pacientul suferea din cauza căldurii, era inconștient, instabil hemodinamic. A fost preluat și adus în Unitatea de Primiri Urgențe, i s-au făcut investigații și a început tratamentul. Pacientul este, acum, stabil hemodinamic, este conștient și chiar s-a putut alimenta în această dimineață. Va merge către Neurochirurgie, pentru consult de specialitate. Este bine că cineva a știut că această persoană este inconștientă pentru că, dacă ar fi stat mai multe ore, starea lui ar fi putut să devină una foarte gravă sau chiar s-ar fi putut instala stop-cardiacul sau un stop-respirator. Cele mai afectate sunt persoanele vârstnice, persoane cu afecțiuni cronice, în special cardiovasculare severe, iar acestea sunt prezente în număr mare”, a declarat prof. dr. Diana Cimpoeșu.

Cât mai rămâne Domul de foc deasupra Europei. Căldura infernală bate record după record. Când se răcorește România? 

Mai multe ţări din Europa se confruntă cu un val de caniculă încă de la începutul acestei luni și se estimează că aceasta se va prelungi încă două săptămâni. Valurile de căldură record, cu temperaturi care depășesc zilnic pragul de 40 de grade Celsius, sunt mai puternice în Peninsula Balcanică și în Europa de Est. Apa mării în zona mediteraneană are, pe alocuri, şi 30 de grade Celsius, potrivit Severe Weather.