MENIU

Când se poate declara în România epidemie de gripă?

În România nu a fost, încă declanşată epidemie de gripă deoarece, potrivit Ministerului Sănătăţii, ne aflăm la a doua săptămână cu caracter epidemic, întrucât numărul cazurilor de infecţii respiratorii a crescut cu 20%. Dacă şi în a treia săptămână se va menţine fenomenul, va fi declarată epidemia.

Conform raportărilor Institutului Naţional de Sănătate Publică, săptămâna 14 – 20 ianuarie 2019 a avut un caracter epidemic, la fel ca şi săptămâna anterioară acesteia. Numărul cazurilor de infecţii respiratorii acute a crescut din nou cu peste 20% faţă de nivelul aşteptat, arată Ministerul Sănătăţii.

În cazul în care şi a treia săptămâna consecutiv îşi va menţine caracterul epidemic, va fi declarată oficial epidemia de gripă.

Potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, gripa este o boală infecţioasă cu potenţial epidemic crescut.

Criteriile de evaluare a formelor de manifestare sunt:

- lipsa de activitate gripală = morbiditatea înregistrata se afla în intervalul aşteptat şi nu există dovada circulaţiei virusurilor gripale;

- activitate sporadica = morbiditatea înregistrată se află în intervalul aşteptat, dar se înregistrează cazuri izolate confirmate sau se înregistrează un focar într-o colectivitate (şcoală, centru de îngrijire etc.);

- focar local = creşterea morbidităţii peste nivelul aşteptat la nivel local (judeţ) sau focare în două sau mai multe colectivităţi din judeţ, cu confirmări de laborator;

- activitate regională = creşterea morbidităţii peste nivelul maxim aşteptat în unul sau mai multe judeţe din teritoriul de supraveghere regional, dar numai cu confirmări de laborator;

- săptămâna epidemică = creştere de minim 20% a numărului de îmbolnăviri faţă de nivelul aşteptat (media aritmetica a numărului de cazuri raportate în trei săptămâni anterioare) şi cel puţin 10% virusuri gripale aparţinând aceluiaşi subtip în izolatele din totalul produselor patologice testate;

- perioada epidemică = succesiunea a cel puţin 3 săptămâni epidemice (care îndeplinesc criteriile de mai sus).

- epidemie extinsă = creşterea morbidităţii peste nivelul maxim aşteptat în una sau mai multe regiuni, populaţia însumată a acestor regiuni totalizând 50% sau mai mult din populaţia totală a ţării, cu confirmări de laborator în toate zonele în care se înregistrează creşteri ale numărului îmbolnăvirilor.

În sezonul 2018-2019 sistemul de supraveghere de tip sentinelă pentru SARI (infecţiile respiratorii acute severe) se organizează în 6 judeţe (Cluj, Constanta, Dolj, Iaşi, Mureş şi Timiş) şi Municipiul Bucureşti, cu un număr total de 19 unităţi sanitare cu paturi desemnate ca sentinelă.

Ministerul Sănătăţii transmite că recomandă populaţiei să aplice cu rigurozitate recomandările pentru evitarea îmbolnăvirilor şi a răspândirii virusului gripal:

- Consultarea medicului de familie pentru simptome care sugerează gripă şi care poate stabili o eventuală indicaţie pentru spitalizare;

- Izolarea voluntară la domiciliu a persoanelor care prezintă simptomatologie asemănătoare gripei;

- Respectarea etichetei tusei şi strănutului (utilizarea de batiste de unică utilizare sau tuşe/strănut la nivelul părţii interne a articulaţiei cotului);

- Igienă adecvată a mâinilor, în vederea reducerii răspândirii virusului;

- Purtarea echipamentului de protecţie adecvat (măşti, mănuşi, halate) de către vizitatori şi personalul medical;

-Continuarea vaccinării antigripale

În funcţie de situaţia epidemiologică, unităţile sanitare sunt responsabile să limiteze accesul vizitatorilor în spitale, în special în secţiile cu risc crescut, mai arată instituţia.

Potrivit reprezentanţilor Ministerului, măsura suspendării cursurilor pentru ziua de vineri, 25 ianuarie, a fost aprobată printr-un ordin al Ministerului Educaţiei. Astfel, dat fiind că 24 ianuarie este declarată ofical zi liberă, timp de 4 zile, copiii vor putea evita expunerea în colectivităţi, arată sursa citată.

Sursa> https://www.mediafax.ro/social/cand-se-poate-declara-in-romania-epidemie-de-gripa-17849855

Mai multe articole despre:
Ministerul Sănătaţii gripa epidemie de gripă