MENIU

Când ar trebui să te alarmeze ganglionii măriţi?

Ganglionii se inflamează adesea când corpul este amenințat de virusuri și bacteria. Există circa 600 de ganglioni în organism, situați la gât, axilă, zona inghinală, iar mărirea lor ar trebui să te alarmeze numai în anumite situații.

Când au de-a face cu un focar infecţios, ganglionii contribuie la producţia de anticorpi, pentru a lupta cu agenți patogeni, bacteria sau virusuri, ajungând să se inflameze. Ganglionii inflamaţi pe o perioadă mai mare de 2-3 săptămâni impun un consult medical. De asemenea, trebuie mers la doctor dacă ganglionii sunt foarte dureroşi, dacă împiedică respiraţia sau înghiţirea alimentelor.

De obicei, ganglionii revin la forma normală după tratarea infecţiilor. Dacă aceştia nu au o cauză aparentă, medicul recomandă efectuarea unor analize medicale.

Cauze ascunse ale măririi ganglionilor

Infecţiile cu bacterii sau cu virusuri

Acestea sunt cele mai frecvente cauze ale măririi în volum a ganglionilor. De pildă, un ganglion inflamat de la gât poate sugera o mononucleoză infecţioasă (cunoscută şi ca boala sărutului) sau o infecţie în sfera ORL (otită, faringită). O infecţie la nivelul pielii, cauzată de o înţepătură de insectă, poate inflama ganglionii de la axilă, în vreme ce ganglionii inghinali măriţi pot fi puşi pe seama unei infecţii genitale, dar şi a unei răceli, de pildă. Infecţia cu HIV şi tuberculoza sunt alte cauze.

Bolile autoimune sau endocrine

Poliartrita reumatoidă, lupsusul eritematos sistemic sau hipertiroidia pot să provoace mărirea ganglionilor limfatici. De asemenea, administrarea unor medicamente, cum sunt antiepilepticele, este posibil să mărească ganglionii. Inflamarea ganglionilor poate fi cauzată şi de boli rare, precum sarcoidoza.

Află din ce alte cauze se pot inflama ganglionii limfatici AICI.

Mai multe articole despre:
0 ganglioni ganglioni măriţi boli autoimune