Când ar putea ieși din închisoare fostul lider PSD Liviu Dragnea
Liviu Dragnea se pregătește să ceară eliberarea condiționată! Peste câteva luni, fostul șef PSD poate să iasă din închisoare, dacă judecătorii vor fi de acord, potrivit Realitatea Plus. Dragnea a fost condamnat la 3 ani și jumătate de detenție în dosarul angajărilor fictive.
Pentru a putea fi eliberat, Liviu Dragnea trebuie să execute cel puțin 2 ani și 4 luni din pedeapsa de 3 ani și 6 luni pe care a primit-o. Din această perioadă vor fi scăzute și zilele câștigate ca urmare a muncii prestate în închisoare.
Ca urmare, fostul lider PSD poate solicita eliberarea în primele luni ale anului viitor, potrivit Realitatea Plus. Potrivit avocatului Adrian Cuculis, decizia depinde de voința judecătorului, în situația în care își formează părerea că perioada de detenție deja executată a determinat reabilitarea deținutului.
Pe de altă parte, Liviu Dragnea a fost inculpat, în timp ce se afla în închisoare, în dosarul TelDrum, dar după mai bine de o jumătate de an procurorii DNA nu l-au trimis încă judecătorilor. Dosarul vizează fraudarea fondurilor europene, cu un prejudiciu estimat la zeci de milioane de euro. La fel ca și în cazul angajărilor fictive de la Protecția Copilului, Liviu Dragnea a negat toate acuzațiile.