MENIU

Cancelarul Germaniei, îngrijorat de o amplificare a pandemiei CoVID în lunile de toamnă și iarnă

angela merkel

Angela Merkel a declarat vineri că se aşteaptă la o evoluţie a pandemiei de COVID-19 ''încă şi mai dificilă'' în lunile de toamnă şi iarnă, dar a promis că guvernul ei va avea ca prioritate bunăstarea societăţii în ansamblu, potrivit AFP şi Reuters.

Angela Merkel: ''Va trebui să trăim cu acest virus încă mult timp (...) Situaţia rămâne gravă. Să o luăm în serios. Am beneficiat toţi de libertate şi de o protecţie relativă împotriva aerosolilor în timpul verii'', când este posibilă ''viaţa în aer liber.''

Conform Agerpres, guvernul german va ''face totul astfel încât copiii să nu fie perdanţii pandemiei. Şcolile şi grădiniţele trebuie să fie lucrurile cele mai importante'', a indicat ea, promiţând de asemenea că guvernul său va căuta să lase economia să funcţioneze ori să o repornească acolo unde a fost afectată de pandemie şi, de asemenea, să păstreze locurile de muncă.

O altă prioritate menţionată de Angela Merkel este spiritul de solidaritate socială, în contextul în care unele categorii sociale au fost afectate de pandemie mai mult decât altele, precum vârstnicii sau familiile cu venituri reduse.

Mai multe articole despre:
germania coronavirus