Cămin studențesc din Timișoara, invadat de șoareci și gândaci. Pereții, plini de mucegai
Dezastru într-un cămin studențesc din Timișoara. Șoareci și gândaci au fost filmați în camere și pe holurile clădirii.
Mai mulți tineri cazați în aceste cămine s-au plâns de condițiile în care sunt ținuți. Aceștia susțin că holurile și dormitoarele sunt pline de gândaci, ploșnițe și alte insecte, iar pe holuri se plimbă nestingheriți șoarecii.
De asemenea, potrivit imaginilor filmate de studenți, în unele zone pereții sunt scorojiți sau plini de mucegai, iar dușurile nu sunt funcționale.
Cu toate acestea, taxele pentru cămin au crescut în ultimul an. Potrivit presei locale, conducerea Universității de Vest din Timișoara nu a oferit încă un punct de vedere legat de această situație relatată de studenți.