Cămătar din Bacău, reţinut. Ce i-a făcut unui tânăr care îi datora 10.000 de euro
Un bărbat, bănuit de poliţiştii băcăuani de săvârşirea infracţiunilor de camătă, şantaj şi loviri sau alte violenţe, a fost reţinut pentru 24 de ore.
La data de 25 iunie a.c., poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Bacău au efectuat trei percheziţii domiciliare, în cadrul cercetărilor desfăşurate cu privire la săvârşirea infracţiunilor de camătă, şantaj şi loviri sau alte violenţe. A fost depistat şi condus la sediul unităţii de poliţie, în vederea cercetărilor, un bărbat de 37 de ani, din Bacău, bănuit de săvârşirea infracţiunilor. De asemenea a fost identificat şi ridicat un autoturism aparţinând victimei infracţiunilor de camătă, şantaj şi lovire sau alte violenţe, scrie Ziarul de Bacău.
Din cercetări a rezultat că în perioada mai-septembrie 2014 cel în cauză ar fi imprumutat diferite sume de bani unui tânăr din Bacău, pentru care percepea dobânzi lunare de până la 30% din suma împrumutată, precum şi dobândă la dobândă. De asemenea, din cercetări s-a stabilit că bănuitul, prin interpuşi, ar fi încheiat cu victima acte notariale pentru sumele datorate, garantate cu imobile.
În vederea recuperării sumelor de bani împrumutate, bărbatul de 37 de ani ar fi recurs la ameninţări cu acte de violenţă persoanei vătămate, iar în luna mai ar fi agresat tânărul în cauză, provocându-i leziuni care au necesitat îngrijiri medicale. Faţă de bărbatul de 37 de ani s-a luat măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de camătă, şantaj şi loviri sau alte violenţe.