MENIU

Preot din România, despre vaccinare: "Militați pentru deschiderea Institutul Cantacuzino!"

Părintele Calistrat

Părintele Calistrat de la Mănăstirea Vlădiceni din Iaşi a devenit celebru pe Internet pentru predicile sale. Acesta este urmărit pe contul său de Facebook, unde are sute de simpatizanţi. Acum preotul a postat un nou mesaj în care îi îndeamnă pe români să militeze pentru deschiderea Institutului Cantacuzino.

Părintele se declară pro-vaccinare, dar face un apel către români să militeze pentru deschiderea Institutul Cantacuzino! 

"Adu-mi vaccin bun, făcut de specialiști români și fac tot ce trebuie! Dar nu faci probe și teste pe generația de mâine, care nepăzită, neasigurată de mințile competente ale oamenilor din cercetare, să devină o societate de surdo-muți, de asistați sociali, de bolnavi mentali sau de autiști! Toți de aici suntem imunizați, vaccinați și feriți de boli, dar cu Vaccin Românesc! Nu v-am spus lucrul acesta făcând propagandă, dar foarte mulți oameni sunt dezinformați și tocmai acesta este scopul, tocmai pentru a favoriza derutarea: "Nu vedeți că ăștia sunt habotnici? Nu da lege fără să deschizi Institutul Cantacuzino!", mai spune preotul.