Călugărița care şi-a dedicat viaţa luptei împotriva bolii despre care scrie şi în Biblie a murit
Călugărița Ruth Pfau, născută în Germania, care și-a devotat viața eradicării leprei în Pakistan, a decedat joi, la vârsta de 87 de ani, într-un spital din Karachi, în sudul țării, informează Reuters și DPA.
Supranumită "Maica Tereza a Pakistanului", Pfau a fost elogiată de primul-ministru și de șeful armatei pentru contribuția sa la eradicarea din această țară a leprei, o boală contagioasă care poate duce la desfigurare.
"Poate că Pfau s-a născut în Germania, însă inima ei a fost mereu în Pakistan", a declarat premierul Shahid Khaqan Abbasi într-un comunicat. El a anunțat organizarea unei ceremonii de funeralii de stat la 19 august în semn de recunoaștere a serviciilor sale, scrie Agerpres.
Născută în 1929, doctor Ruth Katharina Martha Pfau a trăit în Pakistan din 1960. Ea a fondat spitalul Marie Adelaide Leprosy Centre în Karachi, aceasta fiind prima instituție sanitară din Pakistan dedicată tratării acestei afecțiuni și a deschis apoi filiale în mai multe zone ale țării.
"Datorită luptei sale neobosite Pakistan a învins lepra", se arată într-un mesaj publicat pe Facebook de Consulatul German de la Karachi.
În 1996, Organizația Mondială a Sănătății a declarat că în Pakistan s-a reușit menținerea sub control a leprei, ceea ce a făcut-o pe Pfau să se ambiționeze și mai mult în vederea eliminării bolii din această țară.
Anul trecut, numărul pacienților aflați sub tratament pentru lepră a scăzut la 531 de la 19.398 în anii '80, după datele publicate de cotidianul Dawn, citat de Reuters.
Pfau și-a dat ultima suflare la un spital afiliat Marie Adelaide Leprosy Centre, după cum a declarat Salwa Zainab, purtătoare de cuvânt a organizației caritabile, citată de DPA.