Senatorii fac scut în jurul lui Tăriceanu. Se amână VOTUL pe dosarul venit de la DNA
Senatorii fac scut în jurului lui Călin Popescu Tăriceanu. De aproape patru luni amână să voteze cererea în care Parchetul General solicită începerea urmăririi penale în cazul liderului ALDE. Călin Popescu Tăriceanu este acuzat, în dosarul Microsoft, că ar fi primit foloase necuvenite în valoare de 800.000 de dolari.
Biroul permanent al Senatului a respins solicitarea formulată de grupul parlamentar al PNL ca votul pe dosarul preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, prin care Parchetul General solicită începerea urmăririi sale penale, să se dea în şedinţa de luni.
Călin Popescu Tăriceanu este încolțit de PNL, care cere un vot pe cererea venită de la DNA, chiar și în absența avizului din Comisia juridică.
Liberalii cer ca preşedintele Comisiei juridice, Robert Cazanciu să fie sancţionat şi vor ca plenul să dea un vot pe cererea DNA în privința lui Călin Popescu Tăriceanu în absenţa raportului comisiei.
Decizie cu privire la dosarul care îl vizează pe Călin Popescu Tăriceanu a fost fi luată luni. Vezi reacția PNL la finalul articolului.
"Grupul PNL solicită o explicaţie cu privire la nerespectarea calendarului votat în Biroul Permanent pentru dosarul prin care Parchetul General solicită începerea urmăririi penale în cazul domnului Călin Popescu Tăriceanu. Această întârziere neregulamentară fără precedent din partea Comisiei Juridice a Senatului este generată cel mai probabil de interese politice PSD-ALDE", precizează liberalii, într-o scrisoare semnată de liderul grupului, senatorul Florin Cîţu.
Parchetul a cerut începerea urmăririi penale pentru Călin Popescu Tăriceanu în noiembrie 2018. DNA a anunţat atunci că preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu este acuzat că ar fi primit aproape 800.000 de dolari de la de la reprezentanţii unei companii austriece pentru a încheia mai multe acte adiţionale la un contract comercial, banii fiind folosiţi pentru campania electorală.
Cererea de încuviinţare a urmăririi penale a fost trimisă la Parlament. „În acest sens, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al P.I.C.C.J documentele necesare în vederea sesizării Senatului care urmează a decide. Avizul solicitat pentru senator în cadrul dosarului penal este necesar pentru efectuarea completă a urmăririi penale şi pentru a-i oferi acestuia posibilitatea să îşi formuleze apărările într-un cadru procesual legal", spune DNA.
Firma la care se face referire este Fujitsu Siemens Computers, cea de al cărei nume a fost legat şi dosarul Microsoft, în acre au fost implicaţi mai mulţi demnitari români.
După audierea lui Tăriceanu în Comisia Juridică, s-a stabilit un termen pentru ca senatorii să studieze cele 73 de volume ale dosarului. În luna ianuarie a fost vacanţă parlamentară, astfel că au trecut deja trei luni de la solicitarea DNA.
DNA i-a dat o veste năucitoare lui Tăriceanu
Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat la sfârșitul anului trecut că prescripţia în dosarul în care şeful Senatului este acuzat de luare de mită în cazul Microsoft este "întreruptă".
Alina Gorghiu: PNL va formula în fiecare şedinţă de Birou permanent această solicitare
"Este un caz fără precedent, un dosar care se află undeva într-un sertar al Comisiei juridice din Senatul României de mai bine de patru luni. În ciuda cererilor noastre repetate de a fi trimis în plen cu un raport, nu a existat niciun fel de reacţie din partea PSD. Astăzi, cu patru voturi ale PNL plus votul de la USR şi cinci voturi împotrivă, solicitarea grupului parlamentar PNL de a se discuta astăzi în plenul Senatului a fost respinsă, motiv pentru care s-au cerut din partea Biroului permanent explicaţii preşedintelui Comisiei juridice pentru această întârziere de peste o lună a raportului cerut prin solicitarea Biroului permanent", a declarat senatorul PNL Alina Gorghiu după şedinţa conducerii Senatului.
Ea a adăugat că PNL va cere "constant" sancţionarea preşedintelui Comisiei juridice, considerând că are un comportament "mai mult decât abuziv, care încalcă regulamentul".
"Vom vedea care va fi pasul următor, vă spun însă că PNL va formula în fiecare şedinţă de Birou permanent această solicitare de a dezbate în plen şi a da votul, pentru că Justiţia şi o cerere a Justiţiei nu trebuie îngropate de PSD în Senatul României. Vom cere, de asemenea, în mod constant sancţionarea preşedintelui Comisiei juridice, care văd că are un comportament mai mult decât abuziv, care încalcă regulamentul şi vom insista, de asemenea, ca absolut orice alt dosar să respecte de astăzi înainte paşii prevăzuţi de lege. Cele 14 zile prevăzute de regulament sunt de foarte multă vreme depăşite", a susţinut Gorghiu.
Senatorul liberal a precizat că preşedintele Comisiei juridice, senatorul Robert Cazanciuc, avea obligaţia să întocmească raportul pe acest dosar în zece zile, termen care nu a fost respectat.