Cadrele medicale: „Nu vrem să ajungem eroi fără voie!”
Ioana Stăncel, expert în sănătate și șefa Spitalului de Boli Infecțioase Iași, Carmen Dorobăț, au declarat, în emisiunea „Legile Puterii”, că cei din sistemul sanitar devin „eroi fără voie” din cauza incapacității politicienilor de a lua decizii.
„Corpul medical va trata pacienți chiar și în mijlocul câmpului. Le facem, nu pentru noi, ci pentru pacient, pentru a se bucura de viață. Acum în România, de bine, de rău, au fost incluse programele naționale de sănătate. Avem nevoie de o strategie națională, pentru că nu facem planuri doar pentru un an de zile. Să vedem ce patologii sunt și unde sunt deficiențele cele mai mari. Trebuie un consens, pentru că dacă ne vom certa pe fiecare achiziție, pe fiecare investiție în sănătate, nu ajungem nicăieri. Sănătatea trebuie să fie prioritate națională, fără implicații politice”, a declarat specialistul în sănătate, Ioana Stăncel.
Ea nu este de acord cu cei care susțin că vaccinul anti-Covid-19 nu ar trebui făcut pentru că există reacții adverse puternice.
„Sunt interese mari în spatele unor astfel de manipulări. Vaccinul vine în tranșe, pentru că așa se produce. UE a stabilit deja contracte cu cele două companii europene care vor produce vaccinul, iar România are o cantitate mare atribuită. Pilonul de bază al securității naționale trebuie să fie sănătatea. Salvatorii vor fi primii care vor primi vaccinul, cum sunt cei din spitalele Covid și Ambulanță, dar și cei care vin în contact direct cu pacienții de tot felul. Separat, a doua categorie sunt cei cu riscul medical individual. Cei de peste 65 de ani și cei cu comorbidități. Deci, ca să lămurim. Prima tranșă de vaccin va fi administrată personalului medical din spitalele Covid-19 și ambulanta, ulterior cadrelor medicale din căminele de bătrâni, ulterior celor din transporturi, energie și alte secotare care dacă s-ar întrerupe ar duce la perturbări grave”, a mai declarat Ioana Stăncel
După aceea, spune specialist, urmează funcționarii public cu funcție de decizie, miniștii, primari, sectretari de stat, înalți demnitari, pentru că fără ei am bloca funcționalitatea statului. „În al treilea rând este prioritizarea pe catgorii individuale. În primul rând este nevoie de acord pacientului, care este esențial. Pot exista reacții adverse, iar toate persoanele trebuie să le știe, iar dacă nu vor, nu se vaccinează”, conchide Ioana Stăncel.
Carmen Dorobăț, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași, spune că politicienii trebuie să asculte ceea ce spun specialiștii, pentru că este nevoie de o strategie, de priotirizări și prioritate terapeutică.
„În tot ceea ce facem într-o instituție publică trebuie să facem legal, iar legalul vine din partea politicului, iar politicul trebuie să asculte despre strategie, prioritizări, prioritate terapeutică. Ar fi un moment când politicul ar putea să ne sprijine. Dar acest sprijin nu vine din rezultatul luptelor politice agresive, ci de pe urma dialogului și a consensului.
„În orice moment un accident poate să ducă la un deznodământ atât de tragic. Este devastator pentru familii, dar și pentru cadrele medicale, care nu mai sunt în siguranță. Refuz să cred ca în momentul acesta de cumpănă încă se mai pune problema dacă luăm aparatură de cea mai bună calitate. Nesiguranța vine tocmai din faptul că nu se știe ce se întîmplă peste zi din cauza unui supraconsum energetic. Aparatele trebuie supravegheate, unele trebuie reînnoite. De partea financiară avem nevoie din partea politicului, ca să nu mai apară în spitale improviații sau chinezării. Este un pericol iminent pentru tot ceea ce înseamnă cadru medical”, conchide managerul Dorobăț.