MENIU

Cadrele medicale de la maternitatea Botoșani vor fi OBLIGATE să simtă: Cursuri de empatie pentru cei care au ignorat-o pe gravida care s-a stins din cauza nepăsării

Cursuri de empatie pentru cadrele medicale de la maternitatea Botoșani

La aproape două săptămâni de la decesul Alexandrei, o tânără însărcinată de luni în a treia, care a murit după ce a fost ignorată timp de o noapte întreagă de personalul de la Maternitatea din Botoșani, autoritățile locale au anunțat primele măsuri.

Măsurile decise de autoritățile locale includ ajutor financiar acordat familiei Alexandrei, organizarea de cursuri pentru personalul medical de la Maternitatea Botoșani, și finanțarea proiectelor de modernizare a unității medicale prin PNRR.

Consiliul Judeţean (CJ) Botoşani va aloca un ajutor financiar de 30.000 de lei familiei Alexandrei Ivanov, tânăra de 25 de ani care a decedat în Maternitate, în urma neglijenţei cadrelor medicale.

"Consiliul Judeţean este alături de familia îndoliată şi va acorda din fondul de rezervă un ajutor financiar de 30.000 de lei. Imediat ce procedurile prevăzute de legislaţia în vigoare vor fi îndeplinite vom intra într-o şedinţă extraordinară şi vom aproba acest ajutor financiar", a anunţat, luni, în şedinţa Consiliului Judeţean (CJ), preşedintele Doina Federovici, citată de Agerpres.

În ceea ce privește cadrele medicale care au ignorat-o pe gravidă, acestea vor trebui să participe, începând cu luna septembrie, la o serie de cursuri de pregătire profesională. Cursurile vor fi susţinute de Asociaţia Moaşelor Independente, care, în parteneriat cu UNICEF România, a pus bazele reţelei de profesionişti medicali "Grijă de Mamă".

"Aceste cursuri pentru medici, moaşe, asistenţi medicali, infirmieri şi îngrijitori vizează aplicarea corectă a protocoalelor de îngrijire a pacientelor din Maternitate, acordarea de îngrijiri centrate pe femei şi dezvoltarea empatiei şi a spiritului de echipă în rândul personalului medical. De asemenea, se va pune un accent mare pe drepturile pacienţilor şi în special al femeii care naşte", a afirmat Federovici.

Conferință de presă - protest în fața Maternității Mavromati! Oamenii cer dreptate pentru gravida moartă

Preşedintele CJ Botoşani a menţionat că Asociaţia Moaşelor Independente şi-a exprimat disponibilitatea de a colabora cu Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati la realizarea protocoalelor medicale, pentru situaţiile unde acestea nu există.

Măsurile luate de Guvernul Ciolacu după tragedia de la maternitatea Botoșani

Guvernul intervine după tragedia de la Botoșani, unde o tânără de doar 25 de ani, gravidă, a fost lăsată să moară după ce a suportat, ignorată de medici, șapte ore de chinuri. 

Din contul de rezervă al premierului Marcel Ciolacu au fost alocați 50.000 lei drept sprijin pentru familia tinerei care a murit la maternitatea din Botoșani.

La începutul ședinței de Guvern de joi, premierul Marcel Ciolacu a răbufnit în cazul tinerei gravide care a murit în Spitalul Botoșani, pentru că nimeni nu i-a acordat ajutor.

"Este ABSOLUT inadmisibil" ca astfel de tragedii să se mai repete, a declarat Marcel Ciolacu.

Cazul cutremurător de la Maternitatea Botoșani. Managerul interimar al spitalului, eliberat din funcție. Cine urmează?

"Am văzut o asumare clară la Botoșani, acolo unde o tânără gravidă a fost lăsată să moară pentru că medicii dormeau în spital în loc să salveze vieți. Este un gest de normalitate că managerul acelui spital a fost demis de către conducerea Consiliului Județean. Însă dincolo de asta trebuie să existe măsuri și proceduri clare pentru ca astfel de tragedii să nu se mai întâmple. Este absolut inadmisibil ca în spitale în care s-au investit zeci de milioane de euro să se întâmple astfel de lucruri din neglijență și nepăsare", a declarat Marcel Ciolacu.

Mai multe anchete au fost inițiate după tragedia de la Botoșani 

Colegiul Medicilor din România a precizat că s-a autosesizat în cazul tragic de la Spitalul Județean Botoșani, unde Alexandra Ivanov, gravidă în 13 săptămâni, a murit după ce nu a primit niciun fel de îngrijiri medicale. 

A fost deschisă o anchetă disciplinară, a precizat CMR, după ce tânăra femeie de 25 de ani și-a dat ultima suflare după 7 ore de chinuri, lăsată singură pe patul de spital. Iar medicii, asistentele și infirmierele care au fost de gardă în acele ore și au ignorat-o total au fost audiați timp de mai multe ore pentru a da explicații despre lipsa măsurilor în acest caz dramatic.

Colegiul Medicilor din România anunță că s-a autosesizat în cazul tragic de la Spitalul Județean Botoșani, unde Alexandra Ivanov, gravidă în 13 săptămâni, a murit după ce nu a primit niciun fel de îngrijiri medicale.

Primele măsuri după cazul tragic al femeii de 25 de ani, însărcinată în 13 săptămîni cu al patrulea copil, care a fost lăsată să moară pe patul de spital. Alexandra Ivanov nu a avut parte timp de 7 ore, de la internarea la Spitalul „Mavromati” din Botoșani, de vreo intervenție pentru a-i opri suferința din partea cadrelor medicale de gardă. A murit, singură, în chinuri, la sfârșitul săptămânii trecute, în dimineața zilei de 18 august.

Personalul medical care era de gardă în noaptea în care Alexandra a venit la spital și a fost lăsată să moară a stat aproape șase ore la audieri, relatează Realitatea PLUS. Atât medicii, cât și asistentele și infirmierele au fost chemați să dea explicații.

Colegiul Medicilor din România a anunţat, de miercuri, că instituţia s-a autosesizat, prin colegiul teritorial din Botoşani, şi face anchete disciplinare cu privire la medicii implicaţi în cazul de la Maternitatea ”Mavromati” din Botoşani, unde Alexandra Ivanov, o tânără cu sarcina oprită din evoluţie, a murit după ce timp de şapte ore nimeni nu a îngrijit-o, potrivit stiribotosani.ro.

Medicii de la Spitalul din Botoșani care au fost de gardă în noaptea în care Alexandra a murit după 7 ore de agonie au fost chemați să dea explicații în fața polițiștilor unde au stat șase ore, potrivit Realitatea PLUS.

Alexandra Ivanov a murit de edem pulmonar, ca urmare a unei insuficiențe cardio-respiratorii, potrivit certificatului medical constatator al decesului. În plus, în document se precizează ce a stat la orginie: „sarcină oprită oprită în evoluție complicată infecțios”.

Cazul este investigat acum de Poliție, Direcția de Sănătate Publică (DSP) și Ministerul Sănătății

Iar ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat miercuri că s-a început o anchetă și au fost sesizate alte insitutuții pentru investigarea cazului.

„Acest eveniment nu a fost atât de mult legat mai degrabă de o eroare medicală, cât de o lipsă de interes şi empatie”, a declarat Alexandru Rafila.

Protestele în stradă au continuat miercuri seară, 23 august, pentru a cincea zi consecutiv, după decesul tinerei femei. Oamenii cer dreptate pentru Alexandra, tânăra moartă la maternitate după ce a fost lăsată să agonizeze 7 ore.

Aceștia au creat și un grup de Facebook., de sprijin pentru familia acesteia: „Eu sunt Alexandra”. La protestul de miercuri seară, coloana de mașini a fost însoțită și de echipaje de poliție. 

Anchete după tragedia din Botoșani: Colegiul Medicilor s-a autosesizat - Medicii de gardă, audiați 6 ore după moartea Alexandrei Ivanov