MENIU

Cadavru înfășurat în mai multe covoare, descoperit într-o casă din Prahova. Tulburător: cine e criminalul - a mărturisit totul

Cadavrul unui bărbat în vârstă de 57 de ani din comuna prahoveană Izvoarele a fost găsit înfășurat în mai multe covoare, ascuns într-o cămară a locuinței sale. Descoperirea macabră a fost făcută de un vecin care a și alertat poliția.

Polițiștii sosiți la fața locului au stabilit că este vorba despre un omor. În timp ce făceau cercetările la fața locului, un cetățean a sunat la 112 și a anunțat că el este autorul crimei din satul Homorâciu, comuna Izvoarele.

Individul care și-a recunoscut fapta era chiar nepotul bărbatului omorât.

Crima s-a petrecut sâmbătă seara, edupă ce nepotul și unchiul său au avut un conflict pe fondul consumului de alcool, finalizată cu o încăierare. Bărbatul mai tânăr și mai în putere și-a lovit unchiul cu o sticlă de bere apoi l-a jucat în picioare la propriu. 

Nu este clar la acest moment care a fost cauza scandalului dintre cei doi.

Trupul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Ploiești, în vederea efectuării necropsiei. 

Mai multe articole despre:
cadavru cadavru covor cadavru prahova