MENIU

Cadavru în stare avansată de descompunere descoperit pe Muntele Tâmpa de trei turişti francezi

Trei turişti din Franţa care făceau o drumeţie pe Muntele Tâmpă au descoperit un cadavru în stare avansată de descompunere. 

Cadavrul găsit este într-un stadiu avansat de degradare, astfel că anchetatorii, medicii legiști și salvamontiștii ajunși la fața locului nu pot să-și dea seama ce sex avea persoana decedată. Mai mult, aceasta era dezbrăcată, iar hainele împrăștiate la câțiva metri. Salvamontiștii confirmă faptul că trupul a fost găsit pe un traseu nemarcat, la câteva sute de metri de zona destinată traseelor montane.

"Apelul a fost primit în jurul orei 14.30. Am așteptat să-și facă treaba anchetatorii, iar apoi am preluat persoana decedată. Am găsit foarte greu corpul din cauza zonei abrupte, nemarcate și împădurite. Ne-a fost foarte dificil să ajungem la locație, însă și mai complicat a fost să coborâm cadavrul. Recomandăm tuturor turiștilor să respecte indicatoarele și să circule numai pe traseele marcate special", a declarat Cătălin Petrescu, salvator montan.

„Un echipaj al Secției numărul 1 de Poliție din Brașov a ajuns la fața locului și supraveghează zona. Urmează să ajungă, cu telecabina, și ofițerii criminaliști pentru cercetări”, a explicat, pentru BrasovTV.com, purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, agent șef adjunct Gabriela Dinu.

Procurorii Parchetului Judecătoriei Brașov au deschis dosar penal în acest caz, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Mai multe articole despre:
Braşov turişti cadavru Multele Tampa